Vicepreşedintele PNL Marea Britanie s-a spânzurat. Dan-Tiberiu Sbârcea avea 28 de ani şi obţinuse de curând doctoratul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noi informaţii apar în cazul morţii lui Dan - Tiberiu Sbîrcea, de 28 de ani, care ocupa funcţia de vicepreşedinte al PNL Marea Britanie. Tânărul român s-ar fi spânzurat.

Dan-Tiberiu Sbîrcea era considerat un tânăr de mare perspectivă. Acesta reuşise, la doar 28 de ani, să obţină doctoratul la Imperial College, o universitate prestigioasă din Marea Britanie, cotată pe locul opt la nivel mondial. Mama acestuia, procuror în cadrul Parchetul pe lângă Judecătoria Timişoara a plecat în Londra şi susţine că vina pentru starea psihică în care a fost adus fiul ei ar aparţine profesorilor de la universitatea engleză

„Abia si-a terminat PhD-ul la Imperial College“

Jurnaliştii de la Ziarul Românesc care apare în Marea Britanie au prezentat informaţia morţii tânărului. Tibi, aşa cum îi spuneau prietenii, era vicepreşedinte al PNL Marea Britanie.   

Prima oara in viata mea cand simt ca pamantul îmi fuge de sub picioare. Vicepreşedintele PNL Marea Britanie, bunul meu prieten Tiberiu a incetat din viata. Si abia si-a terminat PhD-ul la Imperial College”,

a scris pe Facebook Dorian Curcanu. şi el vicepreşedinte al PNL Marea Britanie.

A urmat şcoala generală la Târgu Cărbuneşti

Tânărul are origini gorjeneşti. Bunicii materni ai tânărului care decedat în mod subit în Londra sunt din judeţul Gorj, din oraşul Târgu-Cărbuneşti. Mătuşa lui Tiberiu Sbîrcea este cadru didactic la o unitate de învăţământ din comuna Aninoasa, iar bunicii sunt pensionari.

 Dan-Tiberiu Sbîrcea a urmat şcoala generală în Târgu Cărbuneşti, iar liceul la Drobeta Turnu Severin. Conducerea Primăriei Târgu Cărbuneşti analizează posibilitatea acordării unui ajutor de urgenţă. 

Te-ar putea interesa şi:

„Aşa arăta depresia“: Văduva solistului Linkin Park a publicat un filmuleţ în care artistul apare alături de familie, cu doar câteva ore înainte să se sinucidă

Mai multe pentru tine:
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei