Urs lovit de tren în apropierea unei stații CFR din județul Gorj. Animalul nu se afla într-un habitat obișnuit

0
Publicat:

Un urs a fost lovit de un tren în apropierea stației CFR Târgu Cărbunești, din județul Gorj. Animalul a murit pe loc și a fost transporta la laboratorul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Gorj, pentru efectuarea necropsiei.

Un urs a fost lovit mortal de tren Foto: Arhivă Adevărul

Trenul de persoane circula pe Ruta Craiova-Târgu Jiu. În apropiere de stația CFR Târgu Cărbunești, care se află la aproximativ 20 de kilometri de municipiul Târgu Jiu, un urs a apărut în fața trenului, iar impactul nu a putut fi evitat.

„La data 26 septembrie, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Târgu Jiu au fost sesizați telefonic, de un bărbat cu privire la faptul că a fost informat de mecanicul unui tren de persoane, care circula pe ruta Craiova-Târgu Jiu, ar fi surprins și lovit un animal aflat pe calea ferată. Polițiștii deplasați la fața locului au găsit cadavrul unui urs între șinele de cale ferată. La fața locului s-au prezentat reprezentanți ai Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS) Gorj, care au procedat la ridicarea animalului, acesta fiind transportat la Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Gorj“, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Gorj.

Apariția ursului în zona orașului Târgu Cărbunești este un fapt neobișnuit, pentru că zona este deluroasă, intens frecventată de oameni, deci nu este un habitat normal al acestui animal sălbatic.

Ursul care a murit era un pui în vârstă de aproximativ doi ani

Mircea Moldovan, reprezentantul DSVSA Gorj, a spus că a fost vorba de un pui de urs: „Ursul care a murit în urma impactului cu locomotiva era un pui. Avea vârsta de aproximativ doi ani. Potrivit procedurilor în vigoare, se va efectua o autopsie pentru a determina cauza producerii decesului“, a precizat medicul veterinar Mircea Moldovan.

Urșii au intrat în mai multe locuințe

În ultima perioadă, urșii au intrat în mai multe locuințe din județul Gorj. Ultima dată, un urs a intrat într-o locuință din comuna Baia de Fier. Ilie Gabriel Basarabă a povestit teribila întâmplare prin care a trecut și a avut puterea să facă haz de necaz. El a a povestit că ursul nu a fost pretențios și a luat doar o plasă cu pâine.

Cu toate acestea, omul a rămas cu ușa spartă și alte pagube produse în bucătărie de animalul sălbatic: „A intrat ursul peste mine. Nu este mare lucru. Doar mi-a spart geamul și partea de jos a ușii de la intrarea în bucătărie. Nu a luat mare lucru. Mi se pare că are pretenții foarte mari. Brânza, laptele, ouăle nu-i plac. În schimb a fugit cu o sacoșă cu pâine”.

Și proprietarii de vacanțe din stațiunea Rânca se plâng de faptul că urșii au început să le intre frecvent în proprietăți.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”