Târg caritabil de Crăciun organizat de elevii unui liceu din Târgu Jiu. Cadourile vor fi oferite celor suferinzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgul caritabil este organizat de Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu

Un targ caritabil de Crăciun va fi organizat de către elevii şi profesorii de la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu“ din municipiul Târgu Jiu.

Darurile care se vor strânge vor fi oferite vârstnicilor de la un cămin de bătrâni şi copiilor de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă.

„Nimeni pe lumea asta nu a sărăcit dăruind. Dacă vreţi să aveţi un copil generos, fiţi primul lui exemplu. Învăţaţi -l ce înseamnă să dăruieşti, să fii tolerant, să te pui în locul celuilalt. Dăruiţi-le aceste lecţii de viaţă!”

«Târgul de Crăciun», pe care voluntarii mărinimoşi ai C.N.T.V. Târgu Jiu îl organizează în fiecare an este deja o tradiţie, nu doar un simplu târg de obiecte valorificate în scop caritabil, am putea spune chiar o instituţie de practicare a inteligenţei spirituale. Anul acesta, voluntarii şi-au propus să ajute, pe lângă copiii cu probleme de sănătate din propria instituţie, pe cei cu nevoi speciale din Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă, precum şi bătrânii de la azilul Fundaţiei Pro-Satul sau bătrâni identificaţi ca fiind singuri, deoarece pandemia de singurătate este mai gravă decât orice altă boală contemporană“, au transmis reprezentanţii liceului pe pagina de Facebook.

Ce produse pot fi donate

Reprezentanţii liceului aşteaptă donaţii care vor consta în îmbrăcămite, jucării, rechizite şi cărţi. 

„În perioada 6-8 decembrie 2021, între orele 13.00-13.30, cei care doresc să aducă produse vestimentare, jucării, rechizite sau cărţi în stare bună, le pot depozita la biblioteca unităţii noastre, în vederea distribuirii lor acolo unde este nevoie de ele. Vă rugăm să sigilaţi cutiile şi să scrieţi toate detaliile necesare trierii şi distribuirii (de ex.: haine adulţi mărimea L, haine copii 12-13 ani, jocuri şi jucării pentru copii între 7-12 ani, ş.a.m.d.)“, se arată în comunicatul Colegiului Naţional „Tudor Vladimirescu“.

Vă mai recomandăm să citiţi 

Preţul incredibil cu care s-a vândut o fotografie realizată de Constantin Brâncuşi cu una dintre capodoperele sale VIDEO

Fost şef de obşte din Gorj, judecat pentru obţinerea de subvenţii ilegale în valoare de peste trei milioane de lei

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție