Reacția bărbatului care trăiește de 11 ani sub cerul liber, în momentul în care primește în dar o rulotă | VIDEO

0
Publicat:

Alexandru, bărbatul în vârstă de 49 de ani care locuiește de aproximativ 11 ani sub cerul liber, la marginea unei păduri din Gorj, a primit o rulotă.

Rulota care va fi de acum încolo casa lui Alexandru Foto: Captură Youtube

O persoană din vestul țării a aflat povestea acestuia și a decis să îl ajute, așa că i-a procurat o rulotă și un panou solar, care au ajuns la Alexandru. Acesta a fost foarte încântat de ceea ce a primit. Bărbatul a dormit până acum pe un pat din ferigi sub cerul liber, acoperit iarna și când ploua cu pături și o folie.

„Oamenii au fost mișcați de situația mea și au fost binevoitori, iar eu le mulțumesc. Începând de astăzi, mi se schimbă viața. Îi mulțumesc și domnului primar de la Runcu, Adi Câmpeanu, că mi-a permis să stau aici“, a spus Alexandru în vlogg-ul „Hoinar prin România“.

Luis Popa, cel care a realizat vlogg-ul despre bărbatul care trăiește sub cerul liber a spus că donatorul a dorit să rămână anonim: „Binefăcătorul a preferat să rămână anonim. Condițiile de trai vor fi mult îmbunătățite“.

Rulota are un aragaz, bucătărie, un pat și chiar un calorifer care funcționează pe bază de gaz de la o butelie. 

A decis să trăiască în mijlocul naturii în urma unor necazuri

Alexandru este din satul Porceni, care aparține de orașul Bumbești Jiu. În vârstă de 49 de ani, el și-a găsit sălaș la marginea pădurii din Runcu, aproape de munți. Bărbatul a povestit că a ajuns în această situație pentru a-și găsi liniștea, din cauza unor necazuri pe care le-a avut în familie.

„Împrejurările vieții m-au adus aici. Viața nu o poți face cum vrei tu. Părinții m-au dat afară. M-au duduit și m-au dezmoștenit. Oamenii fiind răi, m-am gândit să vin aici, pentru că sunt liniștit. Aici trăiesc cu mintea la perioada copilăriei mele. Când îmi aduc aminte de viața aceea și de simplitatea de atunci, îmi vine să plâng. De 11 ani stau aici. Aici e casa mea. Cum fiecare trage acolo unde casa lui, eu trag aici“, a spus Alexandru.

Mai multe pentru tine:
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani