Prefectul de Gorj, oprit în trafic pentru folosirea ilegală a girofarului. Explicația oficialului este stupefiantă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Șoferul prefectului județului Gorj, Iulian Popescu, a rămas fără permisul de conducere, pentru că ar fi folosit un girofar neconform pe mașina de serviciu.

Șoferul prefectului de Gorj a rămas fără permisul de conducere pentru a folosit ilegal girofarul

Incidentul a avut loc în urmă cu trei zile, iar în mașină se afla chiar prefectul județului Gorj, Iulian Popescu, care se întorcea de la o acțiune care a avut loc în localitatea Peștișani.

Conducătorul auto a fost tras pe dreapta de un echipaj de la Poliția Rutieră Gorj la intrare în municipiul Târgu Jiu, pe strada Calea Severinului, pentru că folosea un girofar necorespunzător pe mașina instituției, pentru a se deplasa mai repede în trafic.

Ce a spus prefectul Iulian Popescu despre acest incident

Prefectul județului Gorj, Iulian Popescu, a recunoscut acest incident, dar explicația lui este stupefiantă. El a motivat că se afla în întârziere și trebuia să ajungă la programul de audiențe: „Este adevărat, șoferul instituției are permisul suspendat. Este o persoană cu experiență, lucrează de peste 30 de ani în Prefectură. Ne întorceam din județ și eram în întârziere la audiențe. Era prima mea zi de audiențe cu cetățenii, de la instalarea în funcția de prefect și nu voiam să ajung târziu, astfel că a fost folosit girofarul“.

Prefectul Iulian Popescu susține că legislația nu este clară și a dispus să nu se mai utilizeze girofarul pe mașina pe care o folosește: „Legislația este neclară cu privire la utilizarea girofarului. Am cerut un punct de vedere concret, iar până când voi primi informații precise pe acest subiect am decis ca în mașina pe care o folosesc eu să nu se mai utilizeze semnalizarea luminoasa specifică“.

Iulian Popescu este vicepreședintele PNL Gorj și președintele interimar al organizației municipale Târgu Jiu a PNL. Acesta a mai ocupat funcția de secretar de stat în cadrul Ministerului Cercetării și Digitalizării.

Potrivit unor informații, girofarul de pe mașina instituției s-a defectat, iar șoferul a cumpărat un altul de pe piață, dar care nu este conform.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Un expert în cititul pe buze a dezvăluit ce i-a spus Kate Middleton lui William la BAFTA 2026. Gestul lui a arătat o oarecare tensiune
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare