Interlopul Mutu, căutat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, a fost capturat în Belgia VIDEO

0
Publicat:

Interlopul Ioan Romică Mutu, din Târgu Jiu, care era dat în urmărire generală pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor, a fost capturat în Belgia.

Acesta făcea în urmă cu câteva zile dedicații pe ritmuri de manele polițiștilor. „La data de 12 octombrie, în urma activităților desfășurate de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, împreună cu autoritățile din Belgia, a fost depistat un bărbat, de 29 de ani, din municipiul Târgu Jiu, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor, pe teritoriul Belgiei, în Bruxelles. După comiterea agresiunii din data de 23 septembrie, polițiștii și procurorul de caz au efectuat activități pentru depistarea bănuitului și probarea activității infracționale a acestuia, precum și a celor care l-au sprijinit să se sustragă de la urmărirea penală“, au transmis reprezentanții Poliției Gorj.

Opt mandate de arestare preventivă au fost emise

Opt mandate de arestare preventivă, dintre care trei în lipsă, au fost emise pentru persoane care l-au ajutat pe Mutu să fugă.

Romică Mutu a fost prins Foto: Facebook

„Reamintim că după comiterea agresiunii, au fost emise 8 mandate de arestare preventivă, dintre care 3 în lipsă, pentru mai multe persoane care l-ar fi sprijinit pe bărbat să se sustragă de la urmărirea penală și să treacă frontiera de stat în mod fraudulos. De asemenea, pe parcursul cercetărilor, au fost efectuate 6 percheziții domiciliare, la locuințele mai multor persoane, ca urmare a sprijinului acordat în scopul îngreunării cercetărilor în cauza penală“, au mai transmis polițiștii.

Oamenii legii au spus că prinderea a fost posibilă prin strânsa colaborare cu autoritățile străine: „Un aspect important care a condus la prinderea bănuitului a fost strânsa colaborare cu autoritățile străine, prin intermediul canalelor specifice de cooperare polițienească internațională“.

În cadrul dosarului penal, pe lângă infracțiunea de tentativă la omor sunt efectuate cercetări și pentru săvârșirea infracțiunilor de favorizarea făptuitorului, trecerea frauduloasă a frontierei de stat și complicitate la trecerea frauduloasă a frontierei de stat.

Ioan Romică Mutu a înjunghiat un rival în centrul municipiului Târgu Jiu, în apropierea unui club de noapte.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie