Fiul judecătoarei liberat pentru că a stat închis „în perioada cea mai frumoasă a vieţii“ rămâne după gratii

0
Publicat:

Fiul unei foste judecătoare din Gorj care a fost eliberat din închisoare de o primă instanță de judecată pe motiv „a stat în detenţie în perioada cea mai frumoasă a vieţii sale” va rămâne în spatele gratiilor.

Mihai Dafinescu va rămâne în penitenciar Foto: Arhivă

Sentința emisă de o instanță a Judecătoriei Târgu Jiu, care a decis eliberarea din penitenciar a lui Mihai Dafinescu, condamnat pentru ucidere din culpă și fugă de la locul accidentului, a fost contestată de procurori.

Tribunalul Dolj a judecat dosarul, după ce mai mulți judecători gorjeni s-au abținut și s-au recuzat, pentru că o cunoșteau pe mama celui aflat în spatele gratiilor.

Completul de judecată din Gorj a admis contestația procurorilor și a respins cererea de eliberare condiționată: „Admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu împotriva sentinţei penale nr. 1004/11.07.2023 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr. 9683/318/2023. (…) respinge ca neîntemeiată cererea de liberare condiţionată formulată de către condamnatul Dafinescu Mihai. În temeiul art. 587 alin. 2 Cod procedură penală, fixează termen pentru reînnoire la data de 04.10.2023, termen stabilit prin procesul-verbal nr. 306/05.07.2023 întocmit de comisia pentru liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Târgu Jiu.. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă”.

Judecător: „A stat în detenţie în perioada cea mai frumoasă a vieţii sale“

Motivarea primei instanțe de judecată de la Judecătoria Târgu Jiu, care a decis eliberarea condiționată a lui Mihai Dafinescu, a revoltat opinia publică din România.

„A stat în detenţie în perioada cea mai frumoasă a vieţii sale”, a fost unul dintre argumentele judecătorului care a luat decizia eliberării din detenție. De asemenea, magistratul a considerat că „a stat în arest la domiciliu şi pe durata a pandemiei, (…) iar gestionarea stresului în timpul epidemiei de COVID-19 a implicat un consum nervos mai mare”.

Tânărul a susținut că a îndeplinit fracția obligatorie ce trebuie executată pentru a fi eligibil la liberare condiționată, atât în ceea ce privește numărul de zile efectiv executate, cât și ceea ce privește numărul de zile considerate ca executate.

„Instanţa reţine că liberarea condiţionată înainte de termen reprezintă o şansă şi, având în vedere şi vârsta acestuia de 28 de ani, de faptul că se vorbește despre o persoană fără antecedente penale, de aspectul că petentul a stat în detenţie în perioada cea mai frumoasă a vieţii sale, considerată etapa de graţie în existenţa oricărui individ, perioada de maximă înflorire, dar când înţelepciunea necesară pentru a lua hotărâri remarcabile în ceea ce priveşte viitorul, adeseori lipseşte, iar voinţa de afirmare şi putere generează convingerea că totul este accesibil şi nu vor exista momente critice, ajungându-se ca în astfel de situaţii să se rateze cele mai mari oportunități pe care le oferă viața, iar scenariul unei asemenea vârste nu se mai repetă şi, fără îndoială, şi-ar dori să poată întoarce timpul şi să excludă acea clipă fatidică ce a condus la o dramă care cu siguranţă l-a marcat pentru tot restul existenţei, instanţa apreciază că scopul preventiv, educativ al pedepsei a fost atins până în prezent, iar perioada executată de condamnat prezintă garanţia integrării sociale a acestuia”, se arată în motivarea sentinței.

Cum a avut loc accidentul

Accidentul a avut loc pe data de 19 august 2020, în jurul orei 22.10. În timp ce conducea autoturismul marca BMW în oraşul Novaci, din cauza părăsirii necontrolate a carosabilului și pătrunderii pe acostamentul din dreapta drumului, a lovit mortal o femeie, după care a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea poliţiei. Femeia se întorcea de la serviciu și era însoțită de fiul ei de 16 ani, care a scăpat nevătămat, dar a rămas cu o traumă pentru toată viața.

Mihai Dafinescu s-a refugiat în casa părinților, iar polițiștii l-au așteptat la poartă, în fața locuinței. Mama lui era atunci președinta Judecătoriei Novaci și era nevoie de o autorizație specială pentru a intra în casă.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte