Complexul Energetic Oltenia stă pe un butoi de pulbere. Sindicaliştii susţin că salariaţii ar putea să întrerupă lucrul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Complexul Energetic Oltenia (CEO), cel mai important producător pe bază de cărbune din România în care îşi desfăşoară activitatea în mod direct peste 12.000 de salariaţi, stă pe un butoi de pulbere.

Un val de nemulţumiri vine din partea salariaţilor şi sindicatelor după ce Comisia Europeană a declanşat o „investigare aprofundată“ a Planului de restructurare, iar unele informaţii primite de sindicalişti arată că se doreşte, chiar şi de către o parte din conducerea Ministerului Energiei, o restructurare mai drastică prin închiderea a şapte grupuri energetice pe bază de cărbune, astfel încât vor rămâne în funcţiune doar trei, la termocentrala Rovinari. 

Liderii de sindicat spun că salariaţii sunt revoltaţi şi se pregătesc de declanşarea unor conflicte de muncă, existând riscul opririi activităţăţii. 

O grevă de acest fel a avut loc în judeţul Gorj în urmă cu aproximativ doi ani. Lucrătorii din carierele miniere de suprafaţă au refuzat să mai lucreze. O adevărată criză energetică a avut loc în acea perioadă, iar preţul energiei electrice a crescut. O întâlnire importantă va avea loc mâine la sediul Ministerului Energiei între liderii de sindicat, Directoratul CEO, Consiliul de Supraveghere al CEO şi ministrul Energiei, Virgil Popescu. 

„Ne dorim să cunoaştem în mod limpede ce se întâmplă cu Planul de restructurare, care vizează viitorul acestei companii. Lucrătorii sunt total nemulţumiţi de această situaţie. O să vedem ce opresopune o altă variantă a Planului de restructurare, cu toate că planul actual, a fost asumat de către actualul Guvern, fiind trimis la Comisia Europeană“, a spus Dumitru Pârvulescu, preşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie. 

Actual plan de restructurare presupune închiderea a cinci grupuri energetice

Planul de restructurare prevede închiderea etapizată a cinci grupuri energetice şi externalizarea Sucursalei Craiova II cu cele două grupuri aferente. 

Închiderea etapizată va avea loc în paralel cu investiţiile în grupurile pe gaze naturale şi vor fi construite parcuri fotovoltaice. 

„Planul de restructurare şi decarbonare prevede investiţii în unităţi noi de producţie cu o capacitate instalată cumulată de până la 2.000 MW. Astfel, se are în vedere: construcţia a 8 parcuri fotovoltaice la Turceni, Rovinari şi Işalniţa cu o capacitate instalată totală de cca 700 MW; reabilitarea/retehnologizarea şi modernizarea  microhidrocentralei de la Turceni cu o capacitate instalată de 10 MW; dezvoltarea de capacităţi noi pe gaze naturale cu o capacitate instalată totală de până la 1.300 MW, la Turceni şi Işalniţa. Construirea de noi grupuri de producţie va presupune şi crearea de mii de noi locuri de muncă în regiune, pe durata procesului investiţional. CE Oltenia, companie strategică a Sistemului Energetic Naţional, poate fi salvată doar prin restructurare, un proces complex pe care Guvernul şi-l asumă în totalitate“, se arată într-un comunicat al Complexului Energetic Oltenia. 

Planul de restructurare care a fost întocmit pentru a beneficia pe o perioadă de cinci ani de ajutoare de stat în vederea achiziţionării certificatelor de carbon şi derulării unor investiţii pentru reducerea noxele 

Vă mai recomandăm să citiţi 

Masca personalizată pe care primarul din Târgu Jiu o poartă la căsătorii: „Primar la datorie şi pe timp de pandemie“

Câini ucişi cu toporul într-o localitate din Gorj. „Se spintecă şi se aruncă pe câmp“

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare