Supravieţuitor Colectiv: „M-am săturat de politică. Nu mai pot psihic. Cânt şi mă bucur“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urmă cu cinci ani, în seara fatidică de 30 octombrie 2015, în Clubul Colectiv se afla şi Cristian Filipescu, fostul toboşar al formaţiei Chrom Dioxid, actualmente toboşar şi membru fondator al formaţiei Olympus Mons. Ghinionul a făcut să fie aproape de scenă şi să nu poată ieşi foarte repede.

Cristian Filipescu a suferit arsuri la nivelul sistemului respirator şi pe 40% din suprafaţa corpului. Cele mai afectate au fost mâinile, care au necesitat reconstrucţii îndelungate. Cristian a fost internat la Spitalul Elias, apoi transferat în Belgia.

    

Cristi Filipescu, târgovişteanul suprins în iadul din Colectiv, avea 26 de ani la momentul producerii tragediei. Acum, la 31 de ani, spune că nu mai vrea să audă de politică. Singura lui bucurie este muzica. 

„Aşa ştiu eu să duc visul lor mai departe. După 5 ani în care de cele mai multe ori regretele şi neputinţă şi-au spus numele, am reuşit cumva să le aduc la o altă formă. 

Astăzi pentru mine este o zi neagră, o zi în care voi păstra tăcere totală şi voi închină un pahar de vin în memoria celor care nu mai sunt lângă mine. Aşa ştiu eu să pastraz memoria lor, duc visul lor mai departe prin mine şi prin ce am reuşit să clădesc în ultimii 2 ani. 

La ce mă refer? Muzică!!!! 

M-am săturat de subiecte politice, nu mai am răbdare să ascult toate căcaturile lor, trec peste articole şi ştiri că nu mai pot psihic. Cânt şi mă bucur. În ultimii ani am învăţat să fiu eu şi să aduc în faţă voastră un exemplu de aşa da! Vă mulţumesc pentru susţinerea voastră”, a scris Cristian, pe pagina sa de Facebook, la 5 ani de la tragedie.

Cristian Filipescu, alături de Marian Moise, din Moreni, pirotehnist de meserie, aflat şi el în Club, au suferit arsuri grave în urma incendiului din Club Colectiv din seara de 30 octombrie 2015. În incendiul de proporţii izbucnit din cauza unor artificii în clubul Colectiv, unde formaţia Goodbye to Gravity susţinea un concert, au murit 64 de persoane. Dâmboviţenii au fost norocoşi. Au supravieţuit, ambii fiind trimişi la tratare şi recuperare în Belgia.

Acolo a fost supus Cristian primei operaţii de grefare. A suferit arsuri grave pe mâini, dar şi pe ceafă, iar o ureche i-a fost aproape distrusă. În total a suferit arsuri pe 40% din suprafaţa corpului.

   

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a afirmat că, la cinci ani de la tragedia de la "Colectiv", lucrurile pentru tratarea "marelui ars" în sistemul sanitar s-au schimbat, dar mult prea lent. "Avem tot 23 de paturi destinate pentru aceşti pacienţi şi suntem nevoiţi să cerem ajutor în clinicile din afara ţării atunci când capacitatea de tratare este depăşită. Încă nu avem exerciţiul de a raporta şi recunoaşte, transparent, infecţiile nosocomiale din unităţile sanitare şi încă ne lipseşte o bancă dedicată pentru ţesuturi şi piele".

Tragedia a născut un film, documentarul "colectiv", în regia lui Alexander Nanau, care este propunerea României pentru o nominalizare la premiile Oscar 2021, secţiunea "Cel mai bun lungmetraj internațional". 

În dosarul "Colectiv", în decembrie 2019, Cristian Popescu Piedone, care a câştigat alegerile pentru Primăria Sectorului 5, a fost condamnat în primă instanţă la 8 ani şi 6 luni de închisoare iar cei trei patroni ai clubului au primit câte 11 ani şi 8 luni de detenţie. 

Au mai primit mulţi ani de închisoare patroana şi directorul firmei de artificii, pirotehniştii care au lucrat în club, pompierii care au mers în control la Colectiv dar şi funcţionari din Primărie. 

În prezent, dosarul se află la Curtea de Apel Bucureşti, fiind programate termene până la sfârşitul anului, când ar putea fi luată o decizie finală. 

PE ACEEAŞI TEMĂ:

Toboşarul formaţiei Chrom Dioxid se recuperează încet, dar sigur, în Belgia. "Luptă să se faca bine, să poată bate din nou tobele"

Toboşarul formaţiei Chrom Dioxid a fost supus primei operaţii de grefare, după incendiul din Clubul Colectiv 

    

Incendiu în Clubul Colectiv. Toboşarul de la Chrom Dioxid respiră singur. „Arsurile evoluează bine“

Incendiul în Clubul Colectiv. Tânăr de 30 de ani, din Moreni, printre răniţi

Incendiul în Clubul Colectiv. În ce stare este Cristi Filipescu, toboşarul de la Chrom Dioxid, care a văzut moartea cu ochii

Incendiu în Clubul Colectiv. Toboşarul formaţiei Chrom Dioxid, din Târgovişte, la terapie intensivă după ce a suferit arsuri pe 40% din suprafaţa corpului

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent