Stagiul de pregătire la Centrul de Perfecţionare de la Ochiuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În perioada 26 august - 13 septembrie, în cadrul Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri se desfăşoară „Stagiul de formare monitori de intervenţie profesională şi de trecere operaţională”.

Beneficiind de expertiza corpului de instructori militari din cadrul centrului precum şi de baza de pregătire perfect adaptată la specificul stagiului, pe parcursul unei perioade de trei săptămâni, cadre din unităţi aparţinând Jandarmeriei Române îşi însuşesc cunoştinţele şi deprinderile necesare unui bun  monitor de intervenţie profesională şi de trecere operaţională.

Stagiul vizează formarea deprinderilor jandarmilor cu privire la lucrul tactic în echipă pentru traversarea obstacolelor aflate în zone dificile, la escalada urbană, instalarea corzilor şi asigurărilor, intervenţia la înălţime pentru capturarea unor persoane sau pentru salvarea răniţilor şi evacuarea acestora dintr-o zonă accidentată, cu ajutorul unui sistem de corzi. De asemenea, stagiul are ca obiectiv formarea jandarmilor în vederea organizării şi conducerii şedinţelor de pregătire în domeniul trecerii operaţionale.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Strigătele de disperare ale lui Dani Cek și ale Părintelui Lungu: „Azi-noapte nu am dormit. Nu am închis un ochi”
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie