Proiect: Inspectorii responsabili de inspectarea containerelor petrochimice vor fi înlocuiţi de roboţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Contractul PETROBOT va fi semnat la Centrul Shell pentru tehnologie din Amsterdam
Contractul PETROBOT va fi semnat la Centrul Shell pentru tehnologie din Amsterdam

Comisia Europeană, împreună cu un consorţiu format din zece întreprinderi europene şi condus de Shell, lansează proiectul PETROBOT, al cărui obiectiv va fi crearea de roboţi care să poată înlocui oamenii la efectuarea inspecţiilor vaselor sub presiune şi a rezervoarelor de stocare, utilizate pe scară largă în industria petrolieră, a gazului şi în industria petrochimică.

Până în prezent, pentru a se asigura desfăşurarea în condiţii de siguranţă a activităţii inspectorilor, instalaţiile petroliere, cele de gaz şi cele petrochimice trebuie închise în timpul operaţiunilor de inspecţie: vasele trebuie să fie decuplate de la secţiunile active ale instalaţiei (închiderea unei supape nu este suficientă); apoi, vasele sunt curăţate minuţios pentru a fi eliminate toate produsele care pot emite gaze inflamabile sau toxice; în vasele de dimensiuni mai mari se instalează apoi schele, astfel încât inspectorii să aibă acces la toate zonele care trebuie inspectate. După inspecţie (care adesea durează câteva ore), toate aceste etape sunt reluate în ordine inversă. 

În curând, datorită tehnologiei robotice, această procedură lungă şi costisitoare ar putea fi redusă, ceea ce ar diminua gradul de expunere a personalului la condiţii potenţial periculoase, ar economisi timp şi resurse în acest sector, deschizând totodată noi pieţe pentru industria robotică europeană şi favorizând crearea de noi locuri de muncă în domeniul fabricării şi al întreţinerii roboţilor. 

Proiectul PETROBOT mobilizează întregul lanţ valoric, inclusiv furnizorii de tehnologii de robotică şi de inspecţie, întreprinderile care furnizează servicii de inspecţie şi utilizatorii finali. 

Roboţii destinaţi inspecţiilor vor fi testaţi în instalaţiile membrilor consorţiului, care sunt utilizatori finali. O serie de activităţi speciale din cadrul proiectului vizează pregătirea viitoarei comunităţi de utilizatori, astfel încât noua tehnologie să fie valorificată la maximum. Aceste noi activităţi ar putea contribui la crearea unor noi tipuri de locuri de muncă şi la deschiderea de noi pieţe. În acest domeniu de tehnologie, UE ar putea avea un atu important, prin exportarea soluţiilor hardware din domeniul roboticii sau a serviciilor complete de inspecţie robotizată. 

Ar fi necesară dezvoltarea şi producerea în număr mare atât a roboţilor, cât şi a instrumentelor de inspecţie pe care aceştia le transportă şi ar trebui să fie puse la dispoziţie servicii de inspecţie robotizată. În cazul în care proiectul este o reuşită, acesta va stimula inovarea necesară pentru soluţionarea situaţiilor cu un grad de dificultate mai ridicat.

Context

Contractul PETROBOT va fi semnat la Centrul Shell pentru tehnologie din Amsterdam, de responsabili de înalt nivel ai Comisiei Europene şi ai Shell, în prezenţa membrilor consorţiului.

Prin proiectul PETROBOT se intenţionează dezvoltarea şi validarea unor noi tehnologii de inspecţie cu ajutorul roboţilor pentru:

1. inspecţia internă a vaselor sub presiune, atunci când vasul este offline - un robot [braţ în formă de şarpe („snake arm”) sau robot cu şenile („crawler”)] va intra în vas printr-o gură de vizitare sau printr-o duză după ce vasul va fi scos din funcţiune (offline); apoi, robotul va scana de-a lungul peretelui vasului pentru a identifica avariile;

2. inspecţia rezervoarelor de depozitare, în timp ce rezervorul este în funcţiune - un robot va intra în rezervor fără ca produsul (petrol sau produse intermediare) să fie eliminat; apoi, robotul va scana fundul rezervorului pentru a identifica avariile.

La scanarea pereţilor vaselor sau a fundului rezervoarelor, roboţii vor utiliza instrumente de inspecţie specializate. Aceste instrumente permit detectarea, de către roboţi, a oricărui tip de avarie şi trebuie să furnizeze aceeaşi capacitate de inspecţie precum cea asigurată de un inspector uman.

Inspecţia periodică a componentelor critice pentru siguranţa instalaţiilor este esenţială pentru a se asigura integritatea acestora.

Iniţiativa PETROBOT s-a născut dintr-un program de cercetare şi dezvoltare realizat de Shell Global Solutions International B.V., care face parte din Royal Dutch Shell Plc, cu sprijinul Quasset B.V., un IMM neerlandez specializat în domeniul dezvoltării de tehnologii pentru evaluarea stării tehnice.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite