Şoseaua care face concurenţă Transbucegiului şi ajunge în inima staţiunii Padina-Peştera, va fi reabilitată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

DJ 714, a doua variantă de acces în Staţiunea Padina - Peştera, din Dâmboviţa, va fi reabilitat de CJ Dâmboviţa, după ce tronsonul a intrat în patrimoniul public al comunei Moroeni.

Drumul face legătura din DN 71, ajunge la Sanatoriul Moroieni, merge pe partea stângă a Lacului Bolboci şi se termină în Platoul Padina. 

„Mutarea” a fost realizată prin Hotărâre de Guvern, fiind rezolvată, astfel, una dintre cele mai presante probleme din zona montană a judeţului Dâmboviţa, atât de importantă pentru turismul montan din judeţ.

Plimbare aproape de cer, pe Vârful Omu

„În cel mai scurt timp, între primăria Moroeni şi Consiliul Judeţean Dâmboviţa se va încheia un protocol de colaborare, astfel încât administraţia judeţului să poată interveni pe acest drum cu lucrări de modernizare şi reparaţii, dar, ceea ce este foarte important pentru turismul dâmboviţean, să putem executa lucrări de deszăpezire pe tot parcursul sezonului rece”, a precizat preşedintele CJ Dâmboviţa, Corneliu Ştefan.

DJ 714 reprezintă o variantă mai sigură de acces către zona montană din Bucegi. Cea de-a doua variantă este Transbucegi, una dintre cele mai frumoase şosele din România, dar, în perioada de iarnă se poate bloca de zăpadă în orice moment. Pe lângă acest aspect, este şi extrem de îngust, pe alocuri. 

DJ 714 are o lungime de peste 8 km.

Zona Padina-Peştera, din judeţul Dâmboviţa, a fost declarată staţiune de interes naţional în martie 2018 şi este amplasată integral într-un parc natural, fiind unica de acest fel din ţară. A rămas singura zonă turistică încă neatinstă de oamenii cu putere financiară, deşi promite enorm din toate punctele de vedere, iar turiştii se înmulţesc de la an la an.

Ideală pentru schiul de tură

 

Deşi nu dispune de o pistă de schi, în timpul iernii, Padina-Peştera are un mare avantaj: aici se poate practica schiul de tură până în luna martie. „Există un potenţial fantastic pentru cei care fac schi de tură. Schiul de tură este o formă de schi off-piste, care se desfăşoară în afara pârtiilor amenajate şi care presupune deplasarea pe schiuri atât în urcare, cât şi în coborâre, folosind propria forţă a schiorului, spre deosebire de schiul alpin, care foloseşte mijloace mecanizate pentru urcare, axate în cea mai mare parte pe transportul pe cablu“, a explicat salvamontistul Geo Badea.


Ski tură în Bucegi. FOTO Geo Badea, alpinist

   

Totuşi, oamenii muntelui spun că de la Babele la Peştera a existat cândva o pârtie de schi, inaugurată în anul 1976, când a fost pusă în funcţiune şi telecabina Babele-Peştera. Pârtia a funcţionat însă doar până în anul 2000, pentru că nu a fost întreţinută. „Pârtia era localizată la o diferenţă de nivel de 600 de metri şi avea 3,6 kilometri. Şi acum ar putea fi pusă în funcţiune. 

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Aventuri de iarnă în Padina-Peştera. Locul perfect pentru savurarea vinului fiert, dar şi pentru schiul de tură

 

FOTO VIDEO Imagini fabuloase cu Peştera Ialomiţei, cea mai vizitată peşteră din Munţii Bucegi

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete