Scandalul de la înmormântarea fetiței ucise pe trecere continuă. Avocatul Cuculis: „Cerem clasarea cauzei”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toți inculpații din dosarul scandalului din Târgoviște, iscat între forțele de ordine și participanții la cortegiul funerar al fetei ucise pe trecerea de pietoni, au primit control judiciar.

În ziua înmormântării, rudele au sărit la bătaie cu forțele de ordine. FOTO captură video Facebook

Potrivit Poliției, opt persoane dintre membrii familiei și apropiați sunt cercetate. Acestea se pot deplasa la locurile de muncă în tot acest timp, anunță avocatul Cuculis Adrian.

„Dosarul Parchetului se clatină serios fiindcă imaginile pe care se tot baza atât de mult procurorul de caz sunt atât de neclare încât nu prea pot recreea filmul violențelor. Astfel, ne așteptăm și vom cere chiar și clasarea cauzei pentru toți cei opt inculpați, pentru că există dubii serioase cu privire la cine și cum ar fi săvârșit violențele. În schimb, începe anchetă serioasă împotriva polițiștilor care se văd pe imagini cum îl calcă pe cap pe unul dintre participanți, care era deja la pământ”, a precizat avocatul.

Persoanele implicate în scandalul de la înmormantare sunt acuzate de ultraj, lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii si linistii publice.

Anchetă MAI. Polițiști cercetați de superiorii

De cealaltă parte, șeful Poliției Târgoviște, Nelu Moraru, alături de alți oameni ai legii, sunt cercetați și ei într-o anchetă separată declanșată de MAI. Mai sunt cercetați disciplinar şeful Biroului de Ordine Publică şi alţi doi poliţişti, cu funcţii de execuţie.

Oamenii legii sunt cercetaţi pentru gestionarea defectuoasă a dispozitivului instituit la înmormântarea fetiţei de 13 ani.

Cum a pornit scandalul de la cortegiul funerar  

O fetiță de 13 ani a fost ucisă, pe trecerea de pietoni, în data de 7 iulie, de un şofer vitezoman. Accidentul s-a produs pe Calea București din Târgoviște.

În ziua înmormântării, nemulţumite de decizia oamenilor legii de a schimba traseul cortegiului funerar, pentru a nu trece pe strada pe care locuieşte şoferul vinovat, rudelau sărit la bătaie cu forțele de ordine.

S-a iscat un scandal monstru în care au fost implicate zeci de persoane.

Forţele de ordine au intervenit, moment în care persoanele participante s-au manifestat agresiv şi au lovit cu pumnii şi picioarele mai mulți poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa.

Mascaţii au intervenit şi ei, iar jandarmii au dat cu spray lacrimogen.

De asemenea, oamenii legii au lovit și ei mai multe persoane.

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi