Salarii occidentale, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte. Care este cel mai mare venit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unitatea de Primiri Urgenţe Târgovişte duce lipsă de medici. Ar mai fi nevoie de cel puţin 5 medici, iar conducerea unităţii medicale speră ca, odată cu măririle considerabile ale salariilor, medicii din privat să se întoarcă la stat.

Spitalul a făcut şi o analiză a veniturilor nete obţinute de cei 2.200 de angajaţi ai unităţii spitaliceşti în lunile februarie şi martie 2018, după aplicarea noilor prevederi salariale. În ceea ce-i priveşte pe medici, creşterile sunt, în unele cazuri, dublate faţă luna februarie. Un medic primar Medicină Internă, în luna februarie, obţinea un venit net de 10.732 de lei, iar în martie a ajuns la 14.043 de lei. 

"La nivelul medicilor s-au înregistrat creşteri importante salariale, în principal prin dublarea salariului de încadrare. Nu există medic specialist, cu pregătirea minimă necesară, cu un salariu de încadrare de 8.000 de lei net şi sumele pot urca. La nivelul asistenţilor avem scăderi. Avem oarecare tensiuni, dar la momentul acesta nu mai avem ameninţare de grevă", spune dr. Claudiu Dumitrescu, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgovişte.

La secţiile Chirurgie şi Terapie Intensivă creşterile sunt şi mai mari. De la circa 10.000 de lei net în februarie, în martie unii medicii au primit 18.000 de lei. Cele mai mari salarii se înregistrează la ATI, Medicină Legală şi Anatomie Patologică, unde sar de 20.000 de lei net.

"Eu ca şi doctor recunosc că avem creşteri nesperate. Avem însă şi categorii defavorizate, să le spun aşa, cum ar fi asistenţii, brancardierii şi infirmierii care au pierdut la salariu. Salariul lor de bază nu s-a modificat, dar sporurile li s-au micşorat. Pentru ei avem o soluţie pe care o aplicăm de luna viitoare, pentru a le diminua pierderea. Avem o medie a scăderii salariilor la aceste categorii de 400 de lei. Sunt şi asistenţi care au avut o creştere, dar mai mică decât şi-au prognozat ei", a mai spus Claudiu Dumitrescu.

Acesta mai spune că salariile mănâncă peste 70% din bugetul Spitalului în fiecare lună. În condiţiile salariale date, medicii încă nu se bat pe spitalele de stat. Nu mai vorbim de cei plecaţi în străinătate, care, încă, nu s-au întors în ţară aşa cum şi-ar fi dorit gurvernanţii.

"Sunt nemulţumit în continuare de cum funcţionează Unitatea de Primiri Urgeţe. Mă recunosc învins în a atrage doctor în această secţie deocamdată. Semnale sunt. Avem o doamnă doctor care vrea să plece din sistemul privat în cel de stat, având în vedere salarizarea de la ora actuală. Asta a fost şi esenţa legii, de a atrage doctorii din privat către stat", a mai spus managerul unităţii medicale.

Mai multe pentru tine:
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți