Sadiq Khan a stârnit vâlvă şi în România - articol semnat de Ionuţ Vulpescu, fost ministru al Culturii, pe blogurile "Adevărul"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul ministru al Culturii, târgovişteanul Ionuţ Vulpescu, este de părere că alegerea lui Sadiq Khan a stârnit vâlvă, cel puţin în România, pentru că este musulman.

"Această vâlvă, în mod bizar, ignoră total faptul că este, totuşi, ales la Londra, cu cel mai mare număr de voturi pe care l-a obţinut cineva în întreaga istorie a democraţiei britanice! Ceea ce nu e puţin lucru! Nici măcar faptul că a fost ales într-un singur tur de scrutin n-a stârnit interesul. Doamna Gorghiu, spre surprinderea generală, n-a demascat odiosul sistem electoral britanic", scrie Ionuţ Vulpescu pe blogurile "Adevărul"

Sadiq Khan, în vârstă de 45 de ani, îşi poate savura victoria, după ce fiul de şofer pakistanez de autobuz a devenit al treilea primar al Londrei de la crearea acestei funcţii în 2000 şi primul primar musulman al unei mari capitale occidentale, scrie AFP.

Cu doar câteva luni în urmă, el spunea că nu şi-a „imaginat veodată“ că va fi ales să candideze pentru acest post.  Şi nu este singurul care gândeşte aşa, într-o ţară în care politica rămâne apanajul unei anumite elite formate la Eton şi în universităţile Cambridge şi Oxford.

"Deci un laburist, un om de stânga - deşi el aparţine unui soi de aripă de centru, undeva între Corbyn şi Blair, ca mod de a se raporta la realităţile politice ale Marii Britanii - îl învinge pe candidatul conservatorilor, fiul unui miliardar britanic, care era imaginea cea mai elocventă a Londrei, oraşul cel mai bogat al Europei, şi, de ce nu, al lumii. Un oraş dinamic, un centru financiar al lumii, un loc în care se acumulează bogăţie ca nicăieri în alt colţ de pe mapamond. Te-ai fi aşteptat ca nu un laburist, chiar centrist de felul lui, să fie preferatul londonezilor. Ei bine, nu. Şi nu cred că votul etnic-religios a făcut diferenţa: în Londra musulmanii şi asiaticii nu reprezintă mai mult de 10%, şi nu prea votează, chiar dacă au o miză, precum un candidat din rândul lor", mai spune Vulpescu. 

Khan se declară foarte recunoscător pentru această educaţie publică şi gratuită. „Datorez totul Londrei“, repetă acest bărbat cu origini modeste. Sadiq Khan s-a născut în 1970, într-o familie pakistaneză recent imigrată în Regatul Unit. El a crescut într-un bloc de locuinţe sociale la Tooting, un cartier popular din sudul Londrei, împreună cu cei şase fraţi şi sora sa. Tatăl său era şofer de autobuz, iar mama sa croitoreasă.

"Da, Londra se dezvoltă, este efervescentă, este expresia vie a capitalismului. Doar că asta are un preţ, ca întotdeauna. Iar oamenii vor ca excesele capitalismului să fie temperate de puterea publică. Lucru pe care guvernul Cameron nu-l face, cum nu l-a făcut nici fostul primar. Mai mult, fostul primar al Londrei s-a alăturat taberei favorabile Brexitului, ieşirii Marii Britanii din UE. Or, dacă cineva va pierde, economic, dar şi în termeni de putere de decizie la nivel european şi global, de pe urma Brexitului, acel cineva este Londra. Şi asta a contat în alegerea londonezilor. Cum au contat şi nevoia de a avea un oraş mai echitabil, mai abordabil din punct de vedere al costurilor locuirii şi ale transportului în comun, în termeni de acces la educaţie şi sănătate. Londra este şi puternic polarizată economic şi social", adaugă fostul ministru al Culturii.

Ionuţ Vulpescu este deputat din partea Partidului Social Democrat (PSD) începând cu anul 2012. A ocupat fotoliul de la Cultură în Guvernul Ponta între 17 decembrie 2014 şi 17 noiembrie 2015. Are 39 de ani şi s-a născut la Târgovişte.

PE ACEEAŞI TEMĂ:

Cine este Sadiq Khan, noul primar al Londrei

Sadiq Khan şi mirările autohtone

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Descoperire uluitoare despre Triunghiul Bermudelor. Doi seismologi dezvăluie ce se află sub fundul Atlanticului
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese