Monument istoric simbol al Târgoviștei, scos la vânzare. Cât costă bijuteria arhitecturală construită în 1893

0
0
Publicat:

Casa primarilor, așa cum este cunoscută casa-monument istoric „Lăzărică Petrescu”, este scoasă la vânzare.

Casa Lăzărică Petrescu, scoasă la vânzare. FOTO turnul-cetatii.ro

Clădirea este o adevărată emblemă a Municipiului Târgoviște. În ea au trăit trei primari - Lazǎr Petrescu (1901-1902), Vasile Atanasie Petrescu (1914-1917) și Lǎzǎricǎ (Matei) Petrescu (1941-1944).

Prețul fixat de proprietari este de 800.000 de euro. Clădirea a fost gazdă în repetate rânduri pentru familia regală a României. Regele Carol I obișnuia să înopteze în casa lui Vasile Petrescu, tatăl lui Lăzărică, soţul Olgăi Iliescu, verişoara Eleonorei.

Casa Lăzărică Petrescu a fost ridicată între 1891-1893 și se află și acum în stare bună. În ea trăiesc acum două familii - doi proprietari, care și-au dat acceptul pentru vânzarea monumentului.

Casa Lăzărică Petrescu

Potrivit lucrării „Enciclopedia Târgoviștei”, casa este construită în stil baroc italian, de către meşterul Badalio, dupǎ un plan devenit tradițional. Locuința are o salǎ medianǎ şi camere dispuse simetric.

Cele şase camere pǎstreazǎ o mare parte din decorația originalǎ, executatǎ de meşteri italieni stabiliți la Târgovişte (Baltassare Vignossa Giovanni şi atelierul sǎu).

Casa Lăzărică Petrescu, scoasă la vânzare. FOTO turnul-cetatii.ro

Tavanele sunt pictate cu motive florale, iar sala centralǎ este în întregime decoratǎ în acelaşi sistem. Pǎstreazǎ, de asemenea, şi vechile candelabre şi sisteme de încǎlzire – sobe de faianIǎ de Meissen.

Holul pǎstreazǎ un luminator central cu sticlǎ pictatǎ. Casa a fost împrejmuitǎ cu un gard de fier pe care îl mai are şi astǎzi.

Decorația exterioarǎ este în stil eclectic. Sistemul de decorație interioarǎ şi exterioarǎ a acestei case este întâlnit şi la alte case din oraş precum casa Murǎreț, fosta Prefecturǎ, Primǎria.

Casa Lăzărică Petrescu, în timpul manevrelor regale din 1905, a gǎzduit pe prințul Ferdinand şi prințesa Maria. Casa s-a aflat în proprieatea familiei Lazǎr Petrescu, familie implicatǎ în administrația oraşului şi care a dat trei generații de primari care s-au remarcat prin realizǎri importante: Lazǎr Petrescu (1901-1902), Vasile Atanasie Petrescu (1914-1917) și Lǎzǎricǎ (Matei) Petrescu (1941-1944).

Actualii proprietari ai casei sunt Petrescu Olga, Ardeleanu şi moştenitorii avocatului Enache.

Primarii orașului Târgoviște

Prin legea de organizare administrativǎ din 31 martie 1864, Târgovişte devine comunǎ urbanǎ, condusǎ de un consiliu comunal ales o datǎ la patru ani, cu o reînnoire din doi în doi ani a numǎrului de membri, prin tragere la sorți.

Din rândul consilierilor comunali erau aleşi un primar şi doi ajutori, cu atribuții de ordin administrativ, edilitar, ordine publicǎ, aprovizionarea populaIiei, financiar-contabil, reprezentarea comunei în instanIǎ, alcǎtuirea listelor electorale.

Ca semn distinctiv al funcției, primar al Târgoviștei avea fixatǎ la cingǎtoare o eşarfǎ în culorile naționale. În anii 1949-1950, oraşul este condus de un Comitet provizoriu înființat prin decizia din 20 mai 1949 a Comitetului. 

Primarii de Târgoviște:

GHEORGHE LUDESCU: 1 sept.1864 - 12 dec.1866; 21 aug.1874 - 14 iul.1875 

IOAN RĂDUCANU: 12 dec.1866 - 24 aug.1868; (interimar, girează funcţia=18 iul.1872 - 2 ian.1874); 2 ian. - 21 aug.1874 

SCARLAT TĂNĂSESCU: 12 dec.1868 - 6 mart.1869 -Comisie interimară: 6 mart. - 7 mai 1869 

IOAN ZOIADE: 7 mai 1869 - 5 ian.1871 

NICOLAE CHIRCULESCU: 5 ian.1871 - 18 iul.1872 

ANTON FOTINO: 14 iul.1875 - 15 dec.1876 

NIŢĂ FUSEA: 15 dec.1876 - 3 nov.1877; 21 dec.1878 - 30 mart.1880 

DINCĂ BUCŞENEANU: 3 nov.1877 - 21 dec.1878 

COSTACHE SIMULESCU: 30 mart.1880 - 12 ian.1882 

DR. DIMITRIE IOVITZ: 12 ian.1882 - 2 febr.1883 

IANCU NICULĂESCU: 2 febr. - 8 oct.1883 

GHEORGHE IRIMIA: 8 oct.1883 - 21 febr.1884; 25 mai - 20 aug.1885 

COSTICĂ FUSEA: 21 febr. - 25 mai 1884 

VASILE DUMITRESCU: 20 aug.1885 - 26 mai 1888

GEORGE CAIR: 15 iul.1888 - 23 ian.1889; 2 iul. 1899 - 23 febr.1901 

IOAN ANGHELESCU: 23 ian. - 17 iun.1889; 10 oct. - 25 nov.1889; 14 mart.1891 - 14 sept.1894 

STELIAN STĂNESCU (girează funcţia): 17 iun. - 10 oct.1889 

VASILE DIMITROPOL: 25 nov.1889 - 14 mart.1891 

ION I. STEMATIU: 1 mart.1896 - 2 sept.1897; 13 ian.1904 - 22 ian.1905 

LAZĂR PETRESCU: 2 sept.1897 - 19 nov.1898; 30 mart.1901 - 6 apr.1902 

DIMITRIE ATHANASIU: 19 nov.1898 - 20 mai 1899; 24 nov.1902 - 11 ian.1904 

CONSTANTIN CARABELLA: 6 mart.1905 - 1 iun.1906 

GEORGE PÂRVULESCU: 1 iun.1906 - 12 apr.1907; 15 ian.1928 - 9 iun.1929; 5 dec.1933 - 26 mart.1934; 14 iul.1934 - 11 ian.1938 

PETRICĂ PETRESCU: 24 sept.1908 - 8 ian.1911 

GONZALV IONESCU: 24 mart.1911 - 20 ian.1914; 13 mai 1930 - 23 mai 1931 

DR. VASILE PETRESCU: 16 mart.1914 - 12 mai 1917 

ANDREI I. GEORGESCU: 12 mai 1917 - 13 iul.1918. Comisii interimare: 13 iul.1918 - 29 mart.1926; 23 mai 1931 - 8 iun.1932; 11 ian. - 11 febr.1938 

CONSTANTIN S. IONESCU: 29 mart.1926 - 22 nov.1927 

VICTOR EM. KERCEA: 10 oct.1932 - 1 sept.1933 (demisionat) 

PETRE G. POPESCU: 30 aug. - 22 nov.1933 

C.C. DELEANU: 22 nov. - 5 dec.1933 

N.I. POPESCU: 12-18 febr.1938 şi 1 - 4 dec. 1938 (primar delegat) 

PETRU SLAVU: 18 febr. - 13 iul. 1938 

COL. EUGEN ŞENDREA: 14 iul. - 1 dec.1938; 26 ian. - 24 apr.1941 

ION G. ANASTASESCU: 4 dec.1938 - 7 oct.1940 

NICOLAE GRIGORESCU: 7 oct.1940 - 26 ian.1941 

GRIGORE I. CONSTANTINESCU: 17 mai - 6 nov.1941 

LAZĂR V. PETRESCU: 6 nov.1941 - 28 nov.1944 

ION P. RĂDULESCU: 28 nov.1944 - febr.1948 

CONSTANTIN SANDU: apr. - nov. 1948 

NICOLAE BĂNULESCU: nov.1948 - 20 mai 1949 (primar delegat). Preşedinţii Comitetului Provizoriu (1949 - 1950)

ŞTEFAN RĂDULESCU: 23 mai - 28 nov.1949 

ION DIACONESCU: 28 nov. - 18 dec.1950. Preşedinţii Comitetului Executiv al Sfatului Popular (1950 - 1989) 

GHEORGHE MITROI: 1950 - 1951 

DUMITRU CINCA: 1951 - 1952 

S. BUCŞENEANU: 1953 

GHEORGHE OPROIU: 1953 - 1954; 1955; 1955 - 1958 

GHEORGHE BENGEA: 1955 

A. IORDACHE: 1955 

ION NEAGU: 1958; 1959 - 1961 

GHEORGHE STAN: 1958 - 1959 

GHEORGHE MIHAI: 1961 - 1965 

ION CĂLCIOIU: 1966 - 1968.    

CONSTANTIN MOTOROIU: 1968 - 1977 

ION FRĂŢILĂ: 1977 - 1980 

VICTOR BORDEA: 1980 - 1984 

CORVIN GRAOR: 1984 - 1986 

ION NICOLAE: 1986 - dec. 1989 

VALERIU LIŢĂ: dec. 1989 - feb. 1990 

ION GAVRILĂ: feb. - aug. 1990 

BONIFACIU TULAI: ian.- mart.1990 

NICOLAE CONSTANTINESCU: mart.1990 

RICĂ UNGUREANU: mart. - sept.1990; nov. 1995 - mai 1996 

GHEORGHE ANA: sept. 1990 - oct.1991 

DECEBAL SIMIONESCU: oct.1991 - febr. 1992 

RADU - FLORIN TUDOR: febr. 1992 - 30 oct. 1995 

TEODOR BÂTE: mai 1995 - iun. 1996; mai 1996 - 2000 

IULIAN FURCOIU: 2000 - 2008" 

GABRIEL BORIGA: 2008 - 2014.

CIPRIAN PRISĂCARU, interimar: 2014 - 2015

CRISTIAN DANIEL STAN: 2015 - prezent

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată