Mihai Bălaşa, despre transferul la AS Roma: "Este un pas important în cariera mea"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Bălaşa a susţinut deja antrenamente în tricoul Romei, iar în sezonul următor va juca pentru Primavera, echipa a doua a clubului Italian

Mihai Bălaşa este indiscutabil unul dintre cele mai bune produse alte fotbalului dâmboviţean. Antrenat de Ciprian Prisăcaru la CSŞ Târgovişte, fundaşul în vârstă de doar 18 ani a ajuns la Academia Gheorghe Hagi în urmă cu doi ani, iar anul trecut a fost inclus în lotul Viitorului Constanţa.

Fiul lui Cristi Bălaşa, fostul căpitan al Chindiei Târgovişte, a debutat pentru Viitorul în toamna anului trecut, într-un meci cu Gaz Metan Mediaş, şi a are 22 de prezenţe pe prima scenă a fotbalului românesc, dar şi un gol marcat.

Talentul său nu a fost trecut cu vederea de italienii de la AS Roma, care l-au transferat recent pe tânărul fotbalist târgoviştean. “Este un pas foarte important în cariera mea, de care sper să profit şi să rămân acolo. Vreau să o iau pas cu pas, mai întâi să mă antrenez cu echipa mare şi apoi să reuşesc să joc pentru AS Roma”, a declarat Mihai Bălaşa pentru sportdambovitean.ro, care speră ca pe viitor să prindă un loc în echipa antrenată de Rudi Garcia.

Mihai Bălaşa a susţinut deja antrenamente în tricoul Romei, iar în sezonul următor va juca pentru Primavera, echipa a doua a clubului Italian. “Mari diferenţe nu sunt în ceea ce priveşte antrenamentele, doar că acolo se lucrează mult cu mingea şi este altă mentalitate”, ne-a mărturisit talentatul fotbalist târgoviştean.

Fotbalistul care a prins prezenţe şi în tricoul reprezentativelor U17, U18, U19 şi U21ale României, fiind convocat şi de Victor Piţurcă pentru un stagiu de pregătire în Spania la sfârşitul lunii ianuarie, nu a avut încă contact cu vedetele formaţiei italiene, doar cu Bogdan Lobonţ, întrucât aceştia plecau în cantonament în ziua în care târgovişteanul a ajuns la Roma.

Mihai Bălaşa nu uită perioada petrecută la Viitorului Constanţa, echipă care l-a lansat în fotbalul mare. “A fost o perioadă frumoasă la Viitorul, am învăţat foarte multe acolo, atât ca fotbalist, cât şi ca om. Aş vrea să le mulţumesc tuturor oamenilor de la Viitorul pentru tot ce au făcut pentru mine, începând cu antrenorii şi foştii mei colegi”, a încheiat Mihai, care a fost dorit şi de Inter Milano.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat