La ce l-a dus capul pe un infractor. A furat identitatea unui necunoscut și a luat împrumuturi de la IFN-uri

0
Publicat:

Un bărbat în vârstă de 45 de ani din judeţul Dâmboviţa a fost arestat preventiv, sub acuzaţiile de acces ilegal la un sistem informatic, fals informatic, înşelăciune şi fals privind identitatea.

Înșelaciune taxe. FOTO pixabay

El este suspectat că, folosind cartea de identitate a altei persoane, a obţinut împrumuturi de la instituţii financiare nebancare. În plus, el a falsificat cartea de identitate a victimei, prezentându-se sub identitatea acesteia.

Faptele de care este acuzat dâmboviţeanul în vârstă de 45 de ani, din comuna Bucşani, s-au petrecut în cursul anului trecut. Bărbatul s-a sustras urmăririi penale, fiind descoperit de către poliţişti la sfârşitul săptămânii trecute, când, în urma audierilor şi administrării probatoriului, a fost reţinut.

Din probatoriul administrat, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, a rezultat că, la data de 25 septembrie 2023, cu ajutorul datelor personale ale unui bărbat de 43 de ani, din Buciumeni, ar fi accesat fără drept contul bancar al acestuia și ar fi modificat datele personale, fiind creat un nou cont bancar. Totodată, în zilele de 24-25 septembrie 2023, ar fi indus în eroare sau ar fi încercat să inducă în eroare funcționarii unor instituții financiare nebancare (10 acte materiale), prin prezentarea în mod nereal a datelor personale ale victimei, în scopul de a obține în mod fraudulos mai multe împrumuturi, prejudiciul creat fiind de peste 5.000 de lei”, a precizat IPJ Dâmbovița.

De asemenea, în baza aceleiași rezoluții infracționale, bărbatul ar fi introdus fără drept datele personale ale victimei (14 acte materiale), în vederea creării unor conturi bancare ori pentru a încheia la distanță mai multe contracte de împrumut.

În plus, acesta ar fi falsificat cartea de identitate a persoanei vătămate și s-ar fi prezentat sub identitatea acesteia. Bănuitul va fi prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dâmbovița pentru dispunerea unei măsuri preventive. În cauză, polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit pentru comiterea infracțiunilor de accesul ilegal la un sistem informatic, falsul informatic, înșelăciune și falsul privind identitatea”, a mai spus Poliția.

Suspectul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026