Clădirea în care funcţionează Grădiniţa Alexandrina Ghica, din Târgovişte, aflată în stare de degradare, ar putea fi extinsă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clădirea în care funcţionează Grădiniţa cu program prelungit „Alexandrina Simionescu Ghica“ din Târgovişte ar putea fi extinsă, după ce "Adevărul" a tras un semnal de alarmă cu privire la starea avansată de degradare în care se află. Primarul interimar, Cristian Stan, a declarat că vor fi reluate lucrările la corpul aflat în spatele grădiniţei, care ar trebui să-i adăpostească pe micuţi.

Directoarea instituţiei avertizează că un cutremur mai puternic ar putea distruge clădirea în care funcţionează acum grădinţa.

Conducerea grădiniţei spune că o soluţie ar fi mutarea celor 150 copii, cât mai curând, într-un corp de clădire care se află în construcţie, în curtea actualei grădiniţe.  

"Am trimis o situaţie a acestei clădiri către Primăria Târgovişte şi către Inspectoraul Şcolar. Este o clădire construită în 1875 şi ca atare prezintă un risc seismic ridicat. De nenumărate ori am făcut memorii către autorităţile locale, către ISJ, pentru a ne muta în corpul de clădire care se află în prezent în construcţie în spatele grădiniţei. Este vorba de extinderea grădiniţei. Din cauza stopării fondurilor, nu s-a mai continuat lucrarea”, ne-a spus Angela Morlovea, directorul grădiniţei.

Primarul interimar, Cristian Stan, a spus că lucrările vor fi demarate în următoarele luni.

"Am făcut o vizită în teren la Grădiniţă nr. 9 din municipiul Târgovişte, poate cea mai aglomerată grădiniţă din judeţ. În următoarele luni vor fi demarate lucrări importante de extindere care vizează o construcţie în suprafaţa desfăşurată de 695 mp, regim de înălţime P+1. Totodată, au fost făcute demersuri în vederea obţinerii finanţării pentru finalizarea corpului separat de clădire, unde lucrările au fost întrerupte în urmă cu aproximativ 6 ani", a spus primarul Cristian Stan.

Istoria grădiniţei

Grădiniţa cu program prelungit nr. 9 din Târgovişte s-a deschis la 1 aprilie 1974 şi avea un efectiv de 90 copii. În anul 1998, 2 grupe din cele 4 au început să-şi desfăşoare activitatea în altenativa educaţională Step by step. În 2010 s-a înfiinţat cea de-a 6-a grupă de preşcolari, în prezent fiind înscrişi peste 150 copii în grădiniţă. Grădiniţa a avut personalitate juridică de la înfiinţare până în prezent, exceptând perioada  aprilie 1982- ianuarie 1997, când a fost sub patronatul Combinatului de Oţeluri Speciale Târgovişte.

La 1 septembrie 2008, Grădiniţa nr. 9 a primit o nouă denumire – Grădiniţa “Alexandrina Simionescu Ghica”, în semn de recunoştinţă faţă de proprietara acestei clădiri.

PE ACEEAŞI TEMĂ:

Directoarea unei grădiniţe din Târgovişte avertizează că 150 de copii ar putea fi în pericol într-o clădire din anul 1875 care nu a fost consolidată niciodată

Mai multe pentru tine:
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi