Circulația este în continuare oprită la Crevedia. Anchetatorii fac cercetări în zona unde s-au produs exploziile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Centrul Infotrafic informează luni dimineaţă că circulaţia rutieră este în continuare oprită pe ambele sensuri ale DN 1A, în localitatea Crevedia, judeţul Dâmboviţa, unde sâmbătă au avut loc mai multe explozii la o staţie de GPL.

Zona afectată de exploziile de la stația GPL din Crevedia FOTO Inquam Photos George Călin

Măsurile rutiere au fost luate pentru efectuarea de către anchetatori a tuturor cercetărilor necesare la faţa locului. Traficul este deviat pe rutele ocolitoare: pe sensul către Ploieşti - DC 77A - DJ 701B - DN 7 Tărtăşeşti, iar pe celălalt sens - DJ 101B Periş - Tâncăbeşti - DN 1. 

Reamintim că două explozii au avut loc, sâmbătă seară, la o stație GPL din Crevedia, judeţul Dâmboviţa, 58 de persoane, majoritatea pompieri, fiind afectate. Până acum au fost înregistrate două decese, însă mai mulți răniți sunt în stare gravă.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență informase încă din iulie 2020 mai multe instituții ale statului român în legătură cu neregulile constatate la Stația GPL din Crevedia, autorizaţia de securitate la incendiu, emisă în 2011, fiind suspendată.

Stația GPL folosea pompe neomologate

Mai exact, în urma unui control inopinat, s-a constatat că firma folosea pompe neomologate și că nu erau respectate distanțele legale față de locuințe și față de liniile de electricitate.

„Cu același prilej, se constată ca neregulă utilizarea unei pompe neomologate de transvazare GPL dintr-o cisternă în alta și existența pe amplasament a unei stații de incintă pentru alimentarea cu motorină a autovehiculelor proprii care prezenta scurgeri de carburant, deficiență care a fost sancționată cu amendă în cuantum de 10.000 lei”, arată IGSU.

Un nou control, efectuat după trei luni, a arătat că obiectivul continua să funcţioneze, firma fiind amendată cu 30.000 de lei.

„De asemenea, se constată pe amplasament un rezervor tip cisternă neomologat în care se transvaza GPL, fiind aplicată o altă amendă în cuantum de 10.000 lei”, arată IGSU.

La câteva zile, firma anunţa autorităţile că a închis punctul de lucru din localitatea Crevedia.

Oficial, rămăsese doar o parcare pentru autocisterne, însă tragedia a scos la iveală că aveau loc activităţi neautorizate, fapte confirmate chiar de verificările ISCIR (Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat).

Cine administra staţia GPL

Societatea care administra depozitul se numeşte Flagas SRL, potrivit datelor publice, iar acţionarii sunt Ionuț Daniel Doldurea (51%) si Cosmin Ionuț Stinga (49%), înregistrând, în 2022, o cifră de afaceri de 595 de milioane de lei şi un profit de 32 de milioane de lei.

Ionuț Daniel Doldurea, care este şi administrator al firmei, este fiul primarului PSD din Caracal, Ion Doldurea.

Edilul, care s-a autosuspendat din partid în urma scandalului, are o avere de invidiat, cu numeroase apartamente, terenuri și obiecte de valoare în jur de 80.000 de lei, precum și economii pe măsură.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG