Ciprian Prisăcaru, fost preşedinte al PNL Târgovişte, s-a înscris în PSD: „Da, am ales PSD“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ciprian Prisăcaru, fost preşedinte al PNL Târgovişte, s-a înscris în PSD

Ciprian Prisăcaru, fost candidat la Primăria Târgovişte din partea PNL, este de miercuri seară, membru PSD. Fostu primar interimar (PDL) al Târgoviştei a lăsat deoparte ideologia de dreapta şi s-a alăturat echipei social-democrate din Târgovişte.

Prisăcaru a urcat pe scena Conferinţei PSD Târgovişte şi a declarat că vrea să facă bine oamenilor din barca puterii.

Mesajul lui Prisăcaru:

Da, am ales PSD! 

Deşi mulţi şi-au dat cu părerea în aceste zile despre alegerea mea, nimeni nu m-a întrebat şi care au fost motivele pentru această. De aceea, obligat fiind faţă de cei care şi-au pus încrederea în omul Ciprian Prisacaru şi nu în vreun partid, voi explică cât pot de succint această alegere. 

Înainte, aş sublinia totuşi că spre deosebire de mulţi alţii, eu am avut puterea de a-mi asumă oficial dorinţa de a trece într-o echipa pe care o admir. 

Încep prin a face un apel la memorie şi va readuc aminte alegerile locale de anul trecut, unde am gustat din plin trădarea unor aşa zişi prieteni, mimarea sprijinului din partea unor membri ai formaţiunii politice pentru care candidam şi lipsa unui ajutor real din partea celor care se voiau a fi ,,susţinătorii dreptei". Am avut alături oameni pe care îi număr pe degetele de la o mâna, oameni de caracter alături de care am reuşit o campanie decentă şi un rezultat remarcabil în condiţiile date. 

Pentru foştii mei colegi niciodată nu a fost important viitorul, au demonstrat-o prin înlăturarea oricărui tânăr de perspectiva şi nici nu a fost vreodată importantă puterea votului, au contat doar interesele unor cercuri de influenţă. 

Am văzut că sunt indivizi care încearcă să creeze impresia că am ales alt drum pentru avantaje. Fals. Am fost şi sunt un om care îşi respectă profesia. Mai mult decât atât, poziţia actuală nu mi-a fost şi nici nu îmi este ameninţată, aşa cum insistă unii atotcunoscători. Spre disperarea unora, mi-am continuat drumul profesional aşa cum l-am şi construit, cu efort şi multă muncă şi le reamintesc ,,specialiştilor" că am venit la Clubul Sportiv Municipal Târgovişte tot dintr-o funcţie de conducere a unui alt club sportiv, însoţit fiind de un bagaj de experienţă şi cunoştinţe solide acumulate de-a lungul carierei. În acelaşi timp, de atunci şi până acum am abandonat activitatea politică. 

Da, am ales să lucrez cu fostul meu contracandidat pentru că mi-a demonstrat că este capabil, foarte serios, bine organizat, dar şi pentru că el şi echipa lui sunt în realitate foarte preocupaţi de dezvoltarea comunităţii noastre, prin fapte şi nu prin interese şi vorbe meşteşugite. 

Va asigur că sunt multe de spus, lucruri pe care în timp vi le voi face cunoscute, însă până atunci doresc să îi rog să nu mai joace teatru pe aceia care au făcut figuraţie la localele de anul trecut, pe cei care trăiesc de pe urmă ,,donaţiilor" şi pe făţarnicii care acum se dau de ceasul morţii. Culmea ipocriziei este că vânzătorii şi adevăraţii trădători de atunci, pozează în fecioare neprihănite şi vor să fie port drapel pentru viitor. 

Celor care şi-au pus încrederea în mine că persoană, le transmit că nu mi-am schimbat principiile, că în continuare obiectivele mele sunt legate de dezvoltarea comunităţii noastre şi că motivele acestei schimbări sunt profund întemeiate. 

Dincolo de trădările, minciunile şi lipsa de orizont la care am renunţat, am găsit la PSD o organizaţie modernă cu valori bine definite, deschidere la dialog, respect şi preocuparea reală pentru binele celor mulţi.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort