Cazul CD-urilor goale distribuite în proiectul european de promovare a bisericilor, „anchetat“ de Primărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Târgovişte recunoaşte că au fost distribuite DVD-uri goale în cadrul unui proiect european de promovare a bisericilor medievale.

Promovarea lăcaşelor de cult incluse într-un proiect european de 200.000 de euro, s-a făcut cu CD-uri goale şi cu materiale de prezentare fără informaţii exacte despre aceste obiective. Problema a ajuns şi în atenţia executivului, care a anunţat că a anunţat deja prestatorul de servicii pentru a remedia problema.

Bisericile medievale din secolul al XVI-lea din Târgovişte sunt promovate de administraţia locală cu fonduri europene de 200.000 de euro. Primăria Târgovişte organizat, miercuri, o conferinţă de presă de prezentare a proiectului ''Promovare turistică a bisericilor medievale sec. XVI din Târgovişte'', la care, însă, beneficiarii nu au mai ajuns.

Proiectul a demarat în februarie 2012 şi are termen de finalizare iunie 2015. Cofinanţarea asigurată de administraţia locală este de 2%. Bisericile promovate în cadrul acestui proiect sunt: Mitropolia, Biserica Sfântul Nicolae Androneşti, Biserica Albă şi Biserica Sfântul Gheorghe. 

"E vorba de proiectul pe bisericile medievale de secol XVI. Întradevăr şi eu am fost sesizat cu privire la acest aspect şi am dispus să se facă o adresă către prestatorul de serviii şi zilele următoare o să se reglementeze această situaţie", a spus Cozmin Bozieru, viceprimarul Târgoviştei.

Celelalte trei biserici prezentate, Biserica Albă, Biserica Sfântul Gheorghe şi Biserica Sfântul Nicolae - Androneşti, spre deosebire de vechea biserică a mitropoliei, fac parte din tipul bisericilor - sală, cu navă unică, de plan dreptunghiular, fiind o biserică tipic bizantină. 

În cadrul proiectului de promovare a celor patru biserici din Târgovişte s-au realizat albume foto, pliante, ghiduri turistice, precum şi o pagină web. Proiectul prevede şi organizarea de evenimente de promovare, expoziţii şi participarea la târguri de turism, numai că la expoziţii nu vine nimeni, ci doar doi, trei elevi aduşi aproape cu forţa de la orele de religie.

CITEŞTE ŞI:

Probleme grave în proiectul de promovare a bisericilor medievale din Târgovişte

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie