Un șofer beat s-a mutat pe scaunul pasagerului și le-a spus polițiștilor că nu se afla la volan, deși era singur în mașină

0
Publicat:

Aflat sub influența băuturilor alcoolice, un șofer din județul Suceava s-a mutat pe scaunul pasagerului și a încercat să-i păcălească pe polițiști că nu se afla la volan, când a fost oprit în trafic, deși era singur în mașină.

FOTO: pexels

Conducătorul auto a fost oprit în trafic în noaptea de duminică spre luni, pe str. Ion Hălăuceanu, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, de către un echipaj care se afla în misiune de monitorizare și supraveghere.

Polițiștii au efectuat semnalul de oprire, iar șoferul s-a conformat. Numai că atunci când oamenii legii s-au apropiat de mașina care staționa au constatat că scaunul șoferului era gol.

În autoturism se afla un bărbat de 32 de ani, din Sadova, care ocupa scaunul din dreapta. Acesta era sub influența băuturilor alcoolice și le-a spus polițiștilor că mașina nu se afla în mișcare și că el nu se afla la volan. Deși a ridicat tonul vocii, conducătorul auto nu a reușit nici să îi intimideze și nici să să îi convingă pe polițiști. 

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, după care a fost condus la Spitalul Câmpulung Moldovenesc, unde i-au fost prelevate probe biologice de sânge. 

În acest caz s-a întocmit dosar penal privind săvârşirea infracţiuni de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Mai multe pentru tine:
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul