Spitalul Judeţean Suceava, singurul din ţară care permite vizitarea pacienţilor în stare gravă, inclusiv de la ATI-COVID

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: GSP.ro

Spitalul Judeţean „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava este singurul din ţară care permite vizitarea pacienţilor aflaţi in stare gravă, inclusiv în secţia de Terapie Intensivă COVID-19.

Managerul Spitalului Judeţean Suceava, medicul Alexandru Calancea, a anunţat că pacienţii în stare gravă, inclusiv cei internaţi în secţia ATI-COVID, pot să primească vizite. Unitatea medicală a aprobat o procedură în acest sens.

Pacientul poate fi vizitat o dată pe săptămână de către o rudă de gradul I.

Ca să ajungă la patul bolnavului, aparţinătorul trebuie să depună o cerere la secretariatul unităţii medicale. Solicitarea este evaluată şi ulterior aprobată de către directorul medical.

Înainte să intre pe secţie, vizitatorul semnează un document prin care îşi asumă unele riscuri şi respectarea protocolului de vizită. Apoi, este ajutat să îmbrace echipamentul de protecţie împotriva SARS-CoV-2.

Alexandru Calancea a explicat că s-a gândit încă de anul trecut din luna iulie să aprobe o astfel de procedură.

„Am făcut lucrul acesta pentru că este omeneşte. Pacienţii aflaţi în stare generală foarte gravă pot fi vizitaţi de o singură rudă de gradul I, care depune o cerere la directorul medical. Această cerere este analizată iar apoi rudele urmează un traseu bine stabilit cu echipare şi dezechipare, fiind urmărit pe tot traseul de un cadru medical. Nu am copiat acest model. A venit firesc în mintea şi sufletul cadrelor medicale. Suntem oameni, ştim ce înseamnă suferinţa”, a declarat Alexandru Calancea. 

Vă recomandăm să mai citiţi:

Răzvan Cherecheş, despre imunitatea după vaccinarea împotriva COVID-19: „Durează mai mult de 8 luni”

Expertul în sănătate publică Răzvan Cherecheş: „Vaccinul anti-COVID nu va fi obligatoriu niciodată“

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele