Senator român: „Atunci când sinapsele sexuale se dezvoltă, creierul omului nu mai este apt pentru studiu”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Senatorul AUR Mircea Dăneasa FOTO: obiectivdesuceava.ro

Senatorul AUR Mircea Dăneasa a făcut o declaţie controversată la dezbaterea din Parlamenat pe tema legii privind introducerea educaţiei sexuale în şcoli. Parlamentarul sucevean a spus că omul modern are creierul supersexualizat datorită dezvoltării premature a sinapselor sexuale.

Senatorul AUR Mircea Dăneasa a participat la dezbaterea parlamentară pe tema legii privind introducerea educaţiei sexuale în şcoli şi a făcut o declaraţie controversată în plen.

„Omul modern – spun neuroştiinţele, nu eu – are creierul supersexualizat datorită dezvoltării premature a sinapselor sexuale. Şi asta e ştiinţă, nu ideologie. Atunci când sinapsele sexuale se dezvoltă, creierul omului nu mai este apt pentru studiu”, a spus senatorul care reprezintă sucevenii.

Săptămâna trecută, senatorul AUR a fost suprins de camerele de video de supraveghere în timp ce se urca într-un cireş din curtea Parlamentului. La rugămintea jurnaliştilor de la Antena 3 a făcut o reconstituire. 

Mircea Dăneasa s-a urcat în cireşul din curtea Parlamentului FOTO: stirisuceava.net

Mircea Dăneasa este la primul mandat de parlamentar. A ajuns în atenţia presei imediat după alegeri pentru că a fost filmat în timp ce moţăia la o şedinţă.Senatorul a explicat atunci câ nu dormea, ci era „în poziţia vishuddha chakra, activează conexiuni mintale speciale”.

FOTO: stirisuceava.net

„Acolo este Camera Deputaţilor. Eu eram lângă un deputat AUR şi poziţia aia înseamnă presiune pe stern. Asta activează ceea ce în sanscrită se numeşte <vishuddha chakra>.

Asta activează conexiunile mintale speciale. Poeţii o folosesc pentru inspiraţie, când vor să scrie. 

Contextul: eram în Camera Deputaţilor, cu o seară înainte de ultima zi parlamentară, când s-au votat comisiile de interpelare a miniştrilor. 

Şedinţa s-a terminat pe la două noaptea. Grupul parlamentar de deputaţi AUR a părăsit sala în semn de protest, era noapte târziu. La noi, la Senat, se terminase activitatea şi noi nu am protestat, am stat până la sfârşit. 

M-am dus apoi în Camera Deputaţilor să văd care este atmosfera. Ca să îmi dau seama pe cont propriu de ce au plecat. Am stat mult acolo. Eram obosit, dar nu îmi era somn. Mă incitaseră războaiele acelea feroce şi voiam să văd cum se concluzionează. S-au concluzionat că cei care aveau majoritatea au făcut cum au vrut. Nu dormeam acolo. Îmi pregăteam nişte idei pentru a doua zi la interpelare. Aveam interpelare la comisia Buget-Finanţe-Bănci şi mă gândeam dacă este oportun să pun întrebări negative sau să fac o interpelare pozitivă şi mi-am construit două direcţii cu fraze adecvate. Asta mi-a prins bine”, a declarat parlamentarul sucevean pentru „Adevărul“.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Stenograme. Scandal în Coaliţie pe tema înfiinţării unei agenţii care ar urma să gestioneze două miliarde de euro: „Se vede de la o poştă că e pentru a duce bani în anumite zone”

Cioban român, ajuns ţintă pentru Mafia din Sicilia. Motivul pentru care mafioţii au jurat că îl vor ucide

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO