Românul din spatele primului om ajuns pe Lună. Calculele lui Gheorghe Botezatu au stat la baza programelor Apollo

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Basarabeanul de origine română Gheorghe Botezatu este cel care a făcut primele cercetări teoretice cu privire la traseele pe care le-ar putea folosi un vehicul cosmic pentru a ajunge de pe Pământ pe Lună. Calculele făcute de acesta au stat la baza pregătirii programelor Apollo. Botezatul a fost şeful echipei de matematicieni ce a lucrat pe proiectul rachetei Apollo, care a dus primul om pe Lună.

Gheorghe Botezatu s-a născut în anul 1882 în Basarabia, fiind un cercetător respectat peste ocean, în Statele Unite ale Americii, unde este cunoscut ca şi inventatorul unui model inovator de elicopter, precum şi pentru că cei de la NASA s-au folosit de calculele sale teoretice pentru a ajunge pe Lună.

După ce a urmat cursurile Universităţii de la Iaşi, Gheorghe Botezatu a plecat în Imperiul Rus, la Petrograd, unde a urmat cursurile a două facultăţi, respectiv a celei de Matematică şi a celei de Ştiinţe Tehnice. Dorinţa sa de a acumula cât mai multe cunoştinţe din domeniul ştiinţelor tehnice l-a făcut pe basarabeanul de origine română să se înscrie la Universitatea de la Sorbona, unde şi-a susţinut doctoratul.

Pentru lucrarea sa de doctorat, Gheorghe Botezatu şi-a ales tema „Etude de la stabilite de l’aeroplane”, acesta susţinându-şi teza în anul 1911. Odată devenit doctor în inginerie, Botezatu revine în Iaşi unde devine profesor la universitatea locală. El a continuat să fac cercetări în domeniul aviaţiei, având un rol important în dezvoltarea teoriei elicopterului.

Munca sa este extrem de apreciată, astfel că în anul 1920, Gheorghe Botezatu traversează oceanul şi ajunge în statul Ohio din Statele Unite ale Americii, unde devine profesor la Universitatea din Dayton. La scurt timp după ce a ajuns pe tărâm american, basarabeanul a proiectat un nou elicopter după o concepţie total nouă.

                        Elicopterul inventat de Gheorghe Botezatu. FOTO www.wikipedia.org

„Înaintea lui, Traian Vuia a adus de asemenea contribuţii esenţiale la progresul zborurilor verticale. Aparatul realizat de inventatorul Gheorghe Botezatu avea patru elice portante, montate pe un şasiu cruciform de aluminiu. Elicele erau acţionate de un motor rotativ Gnome-Rhone, de 170 CP. Greutatea aparatului era de 1650 kg. Primul zbor al acestui elicopter s-a efectuat la 12 octombrie 1922 la Dayton. Al doilea zbor a avut loc după aproximativ o lună, la 19 ianuarie 1923, cu două persoane la bord. Deşi rezultatele au fost consemnate de presa mondială ca foarte bune, din lipsă de fonduri, experienţele au fost sistate”, se arată pe site-ul Institulului Cultural Român.

Matematicianul Gheorghe Botezatu este cel care a făcut primele cercetări teoretice cu privire la traseele pe care le-ar putea folosi un vehicul cosmic pentru a ajunge de pe Pământ pe Lună. Calculele făcute de acesta au stat la baza pregătirii programelor Apollo. Botezatu a fost şeful echipei de matematicieni ce a lucrat pe proiectul rachetei Apollo, care a dus primul om pe Lună.

Dacă pentru români numele lui Gheorghe Botezatu nu reprezintă mare lucru, pentru americani acesta este unul dintre cei mai importanţi inventatori din istorie. În semn de respect şi recunoaştere a meritelor sale în inventică şi cercetare, mai multe părţi din elicopterul său au fost expuse la Muzeul Naţional al Aerului şi al Spaţiului din Washington. Gheorghe Botezatu a murit în anul 1940, la Dayton în Statele Unite ale Americii.  

Alte ştiri pe această temă:

Generalul-inventator cu brevete inspirate de Al Doilea Război Mondial: „Era chiar de ziua mea. Două gloanţe m-au lovit în spate“

Românul care a inventat primul „plămân artificial“ din lume, în anul 1900. Istoria excepţională a lui Rudolf Eisenmenger

Cercetătoarea din România care a obţinut gaz sintetic din gunoi: „E greu să primeşti sprijin de la un privat atunci când profitul nu apare imediat“

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”