Protecţia Copilului Suceava anchetează „folosirea“ copiilor la marşul împotriva învăţământului online

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Oana Şlemco

Conducerea Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava a demarat o achetă pentru a stabili dacă au fost încălcate drepturile copiilor care au participat la potestul faţă de şcoala online de la Bosanci.

Conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava a transmis un comunicat de presă în care arată că a demarat o anchetă pentru a stabili dacă au fost respectate drepturile copiilor la protestul faţă de şcoala online, care a avut loc la Suceava şi Bosanci, săptămâna trecută.

Conducerea instituţiei a arătat că nu trebuie confundat dreptul copilului la libera opinie şi dreptul la exprimare, cu obligarea acestuia de a participa la un eveniment pe care nu îl înţelege pe deplin. 

La manifestare au participat sute de copii şi adulţi care au plecat pe jos din faţa sediului Primăriei Bosanci spre sediul Inspectoratului Şcolar din municipiul Suceava, parcurgând o distanţă de mai bine de 10 kilometri, prin frig, pe un drum aflat în construcţie.

Copil de 13 ani: „Respectaţi Convenţia de la Oviedo”

Protestarii de la Bosanci erau înarmaţi cu steaguri şi pancarte. O elevă de aproximativ 13 ani, care a participat la protest, ţinea o pancartă pe care scria: „Respectaţi Convenţia de la Oviedo”. Este greu de crezut că minorii şcolii Bosanci cunoaşteau detalii despre Convenţia care este invocată în discursurile asociaţiilor care militează împotriva vaccinării.

„Cu privire la marşul din data de 10 noiembrie, de la Bosanci la Suceava, la care au participat şi copii de vârstă şcolară mică, reacţia instituţiei noastre a fost de a reaminti faptul că, în conformitate cu prevederile legii care reglementează protecţia şi promovarea drepturilor copilului, ”răspunderea pentru creşterea şi asigurarea dezvoltării în condiţii normale, a copilului, le revine în primul rând părinţilor, aceştia având obligaţia de a-şi exercita drepturile şi de a-şi îndeplini obligaţiile faţă de copil ţinând seama cu prioritate de interesul superior al acestuia” .

Pe de altă parte, în cazul în care copiii au fost însoţiţi de părinţii acestora şi nici nu am primit vreo sesizare cu privire la o situaţie de risc în care s-ar fi aflat vreunul din copiii participanţi la marş, am atras atenţia părinţilor asupra respectării drepturilor copilului în sensul în care aceştia ”au obligaţia de a le asigura informaţii, explicaţii şi sfaturi în funcţie de vârsta şi gradul de înţelegere al acestora precum şi de a le permite să-şi exprime punctul de vedere, ideile şi opiniile”, însă nu îi pot folosi pentru a influenţa deciziile autorităţilor”, se arată în acelaşi comunicat.

DGASPC a transmis că „s-a autosesizat“ şi în urma protestului care a avut loc în Suceava pe 14 noiembrie în municipiul Suceava. 

Astfel, Serviciul Urgenţe în domeniul Asistenţei Sociale din cadrul DGASPC Suceava a înaintat adrese către:

- către Instituţia Prefectului Judeţului Suceava, pentru a obţine informaţii cu privire la modul în care s-a verificat de către organele în drept, respectarea regulilor privind desfăşurarea unei manifestaţii la care au participat şi minori şi dacă au fost sesizări cu privire la situaţii de risc în care s-au putut afla copiii participanţi la manifestaţie,

- către Inspectoratul Şcolar Suceava şi către şcolile participante, pentru a verifica dacă s-au respectat regulile privind participarea minorilor la manifestaţie doar însoţiţi de reprezentanţii legali iar în cazul în care au fost însoţiţi de către cadrele didactice, dacă există acordul scris al reprezentatului legal al fiecărui copil. 

Vă recomandăm să citiţi şi:

 Maşinile cu kilometrajul dat înapoi, la un pas de a deveni istorie. Câte maşini „întinerite” din soft sunt acum pe piaţa second hand

Un român cu atribuţii cât Arafat şi Gheorghiţă la un loc a învins pandemia în Australia


 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete