Primar din Suceava, la un protest faţă de şcoala online: „Dacă medicii de la noi nu se vaccinează, nici eu nu o fac“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Oana Şlemco
FOTO: Oana Şlemco

Primarul comunei Bosanci, din judeţul Suceava, Neculai Miron, a delarat miercuri, 10 noiembrie, în timpul unor discuţii cu şefii Inspectoratului Şcolar Suceava, că nu se va vacina întrucât COVID-ul este o gripă accentuată care poate fi tratată „normal”.

Primarul comunei Bosanci, Neculai Miron, a participat miercuri, 10 noiembrie, la un protest al părinţilor din localitate faţă de şcoala online. Nemulţumiţii s-au adunat în faţa primăriei, împreună cu copiii, după care au parcurs pe jos un traseu de mai bine de 5 kilometri până la Inspectoratul Şcolar Suceava.

Conducerea instituţiei de învăţământ i-a întâmpinat pe protestatari şi le-a cerut să desemneze o delegaţie pentru discuţii. Primarul Miron a făcut parte din această delegaţie şi când i s-a dat cuvântul a ţinut un discurs în care se regăsesc numeroase idei conspiraţioniste rostogolite pe reţelele de socializare.

„La ora actuală, consilierul meu personal este vaccinat de trei săptămâni, este bolnav, şi are urmări în urma vaccinului. Din fază incipientă trebuie trataţi oamenii, nu să se urmărească interese economice în vânzarea vaccinurilor achiziţionate la preţuri exorbitante şi să justifice aceste vaccinuri, aşa cum spuneau consătenii mei, punându-se presiune asupra cadrelor didactice, asupra populaţiei să se vaccineze. (…)

Avem consilier din cadrul Primăriei Bosanci care lucrează la ATI la Suceava. Suntem conştienţi şi suntem informaţi de ceea ce se întâmplă în secţia ATI de la Suceava. Sunt 18 paturi la ATI Suceava, atât. Şi acolo sunt trataţi oamenii. Toţi cei care au fost trataţi cu Arbidol sunt trataţi şi nu au nicio problemă. Este o gripă severă, este o gripă accentuată şi poate fi tratată într-un mod normal fără a cheltui miliarde pe lucruri care nu folosesc la nimic”, a declarat Miron.

Primarul a spus că nu s-a vaccinat şi că nici nu se va imuniza, precizând că urmează astfel exemplul unor medici. 

„Eu, ca primar, nu sunt vaccinat şi nici nu mă vaccinez atâta vreme cât medicii specialişti din localitate şi Suceava mi-au spus că ei şi familiile lor nu se vaccinează. Cum puteţi să ne impuneţi nouă sau cadrelor didactice să ne vaccinăm pe ceva experimental?”, a mai spus alesul local.

Prefectul judeţului Suceava a declarat peste 75% dintre medicii care îşi desfăşoară activitatea în spitalele judeţului sunt vaccinaţi anti-COVID. 

Judeţul Suceava este pe ultimul loc pe ţară la numărul persoanelor vaccinate. 

Vă recomandăm să mai citiţi:

Propunerea controversată a unui pneumolog pentru tranşarea crizei COVID:„Sănătate cu forţa nu se poate”

Medic psihiatru, despre şcoala online:„Nu a dus niciun beneficiu. Va crea nişte viitori tineri antisociali”

Suceava

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite