Polițiștii au tras o ploaie de gloanțe, într-o intersecție din Suceava, pentru reținerea unui șofer beat

0
Publicat:

Doi polițiști au tras 23 de focuri de armă, într-o intersecție princială din Suceava, ca să oprească în trafic un șofer beat. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de distrugere si conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului. 

Tuburile cartușelor erau împrăștiate peste tot imediat după incident FOTO: newsbucovina.ro

Incidentul s-a podus sâmbătă dimineață, în jurul orei 5.20, pe raza municipiului Suceava. Potrivit declarațiilor purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Suceava, Ionuț Epureanu, un echipaj de ordine publica din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Scheia, aflându-se în serviciul de patrulare pe raza comunei Scheia, a observat în trafic un autoturism înmatriculat în județul Suceava despre al cărui conducator auto existau date că a consumat bauturi alcoolice.

FOTO: newsbucovina.ro

Echipajul de poliție a efectuat semnale acustice și luminoase pentru oprirea autoturismului, însă șoferul nu s-a conformat și a mărit viteza de deplasare, fiind efectuată o urmărire în trafic pe o distanță de circa 4 km pe mai multe străzi din comuna Scheia, iar ulterior pe raza municipiului Suceava. În momentul în care vehiculul urmărit a ajuns într-o intersecție principală de pe raza municipiului Suceava, conducătorul auto a frânat brusc, iar polițiștii au coborât din autospeciala pentru a-l intercepta. Conducătorul auto a efectuat o manevră de mers cu spatele și a pornit din nou în viteză, moment în care cei doi polițiști au făcut uz de arma, trăgând în anvelopele autoturismului, fără să se pună în pericol viața sau integritatea altor persoane sau bunuri, a declarat Epureanu.

Un echipaj din cadrul Serviciului pentru Actiuni Speciale a intervenit, de asemenea, și a reușit blocarea autoturismului.

Într-un interviu acordat site-ului news-bucovina.ro, unul dintre polițiștii care au făcut uz de armă a declarat că el și colegul său au tras în total 23 de gloanțe. Un sucevean care a trecut prin zonă imediat după incident ne-a spus că a văzut cu ochii săi 16 tuburi de la gloanțele trase. 

Mașina individului care a încercat să fugă de polițiști FOTO: newsbucovina.ro

Eram cu colegul și, în timp ce exercitam itinerar de patrulare, l-am văzut în peco că se mișca mai haotic, așa. Când am observat că s-a suit iar la volanul autoturismului am început să folosim proceduri, cu avertismente vocale, cu lumini ... A început să fugă de noi. (...) Aici a pierdut controlul volanului și a lovit o bordură și s-a învârtit. Am început să executăm focuri la roți și am reușit să îl imobilizăm. Acum este la recoltare de probe de sânge. Am tras 13 eu și 10 colegul. La mine este primul caz în care trebuie să folosesc arma din dotare”, a spus polițistul.

Conducătorul auto care a încercat să fugă de polițiști are 51 ani, este din comuna Scheia, județul Suceava. El a fost extras din vehicul, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,91 ml/l alcool în aerul expirat.

În urma verificarilor s-a stabilit ca șoferul este posesor de permis de conducere valid. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de distrugere si conducerea unui vehicul sub influenta alcolului, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii evenimentului si pentru dispunerea masurilor legale față de conducatorul auto.

Mai multe pentru tine:
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare