Percheziţii ale procurorilor DNA la Prefectura Suceava. Prefectul Florin Sinescu, vizat într-un dosar de corupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Procurorii DNA Suceava percheziţionează biroul prefectului Florin Sinescu. FOTO: Dinu ZARĂ

Procurori ai DNA au descins, marţi, la Prefectura Suceava şi la sediul primăriei comunei Brodina, inclusiv în biroul prefectului judeţului, Florin Sinescu, pentru a ridica documente într-un dosar vizând fapte de corupţie.

Anchetatorii DNA au descins în biroul prefectului judeţului Suceava şi au solicitat Direcţiei Juridice mai multe documente ale instituţiei. Percheziţiile au loc astăzi, 20 ianuarie, la orele amiezei.

Procurorii DNA au descins la sediul Prefecturii Suceava în jurul orei 11.00. Prefectul Florin Sinescu se afla în timpul audienţelor. Sinescu a fost scos din sala de audienţe şi condus în biroul său de la etajul al doilea al Palatului Administrativ. 

Se pare că percheziţiile au legătură cu presupuse fapte de corupţie într-un dosar care-l vizează şi pe primarul comunei sucevene Brodina.

Prefectul Florin Sinescu se află în atenţia procurorilor DNA în alte două dosare, ambele în legătură cu primarul PSD al comunei Udeşti, Săvel Botezatu, cumătru cu preşedintele PSD al Consiliului Judeţean Suceava, Ioan Cătălin Nechifor.

Într-unul dintre dosare Sinescu este anchetat pentru că nu a solicitat demiterea primarului Săvel Botezatu după ce acesta a fost declarat, prin hotărire definitivă şi irevocabilă, în stare de incompatibilitate, iar al doilea vizează presupuse intervenţii ale lui Florin Sinescu şi Cătălin Nechifor pentru ca funcţionarii APIA Suceava să aprobe în mod ilegal subvenţii agricole către o asociaţie de fermieri din comuna Udeşti.

Prefectul judeţului Suceava, Florin Sinescu. FOTO: radiotop.ro

Procurorul şef al DNA Suceava, Mihaela Mihai, a declarat pentru Mediafax că, simultan, au loc percheziţii şi la sediul primăriei comunei Brodina, unde de asemenea anchetatorii ridică mai multe documente necesare anchetei în acest dosar.

Primarul din comuna Brodina, Vasile Viorel Melen, a pus bazele unor afaceri înfloritoare cu bani publici, derulate prin intermediul firmei pe care ar conduce-o din umbră, Forestbrod SRL. Firma exploatează şi debitează lemn, deţine staţie peco şi atelier de tâmplărie, staţie de balastieră, staţie de sortare, staţie de beton, iar afacerile primarului au făcut obiectul mai multor investigaţii ale jurnaliştilor locali.

Alte ştiri din Suceava:

Ţigări de contrabandă de 200.000 euro găsite într-un camion abandonat, după ce fusese urmărit de poliţiştii suceveni

Cum să pierzi 1.000 de euro în 5 minute. O femeie de 61 de ani a donat economiile unui ţepar misterios cunoscut online

Fata din Suceava care a adus fericirea pe toată planeta. 50 de secrete care îţi vor schimba complet gândirea şi viaţa în bine

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"