O fetiţă de trei ani din Suceava a ajuns la spital, după o supradoză de sirop. Poliţiştii au deschis dosar penal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Shutterstock

Fetiţa a rămas nesupravegheată şi a băut mai multe înghiţituri dintr-un sirop care se afla într-o altă cameră decât cea în care era mama ei.

O fetiţă în vârstă de trei ani, din municipiul Rădăuţi, judeţul Suceava, a fost internată la Spitalul Municipal Rădăuţi, după ce s-a prezentat la Urgenţe cu o supradoză de sirop. 

„În urma verificărilor s-a stabilit că zilei de marţi, 31 mai, în jurul orei 10:00, femeia se afla la domiciliul din municipiul Rădăuţi împreună cu cei trei copii minori. La un moment dat, în timp ce mama se afla într-o cameră a locuinţei şi adormea unul dintre copii, fetiţa în vârstă de 3 ani s-a deplasat într-o altă încăpere, unde fiind nesupravegheată a băut mai multe înghiţituri de sirop Panadol. 

Mama a dus-o pe minoră la Spitalul municipal Rădăuţi, unde i s-au acordat îngrijiri medicale, a fost diagnosticată cu „ingestie involuntară de alte analgezice, neopioide şi antidiuretice”, a transmis IPJ Suceava. 

Copila a rămas internată în spital, sub supravegherea medicilor, iar poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. 


Vă recomandăm să citiţi şi: 

Un român din Italia, executat în stil mafiot cu 13 gloanţe. Firul anchetei interminabile duce la o grupare criminală

Ultimatumul lui Elon Musk pentru angajaţii Tesla: Reveniţi la birou sau plecaţi

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete