Judecătorii suceveni protestează față de noua lege privind pensiile speciale. Nu se judecă decât cauzele urgente

0
Publicat:

Aceștia au decis să sesizeze Avocatul Poporului, Președintele Camerei Deputaților și al Senatului, Președintele României, Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a sprijini întregul corp al magistraților prin formularea obiecțiilor de neconstituționalitate la Curtea Constituției.

Palatul de Justiție Suceava, foto: Arhivă

Judecătorii Curții de Apel Suceava au adoptat, începând cu data de 20.06.2023, forma de protest a amânării judecării cauzelor, cu excepția celor cu caracter urgent până când puterea legiuitoare va asigura garanțiile obiective ale independenței magistraților și va adopta soluții legislative cu respectarea principiilor de predictibilitate și constituționalitate în ceea ce privește statutul magistratului.

"Volumul disproporționat de muncă, plecările masive din sistemul judiciar, subdimensionarea schemelor de personal, precum și incompatibilitățile și interdicțiile profesiei sunt aspecte ce trebuie analizate temeinic de legiuitor înainte de a aduce atingere statutului și independenței judecătorului", se arată într-un comunicat de presă al Curții de Apel Suceava.

În vederea limitării afectării intereselor cetățenilor, pe perioada protestului la Curtea de Apel Suceava vor fi judecate următoarele cauze:

În materie non penală: ordonanță  președințială, măsuri asigurătorii, suspendare provizorie executare, suspendare executare hotărâri, răpiri internaționale de copii, plasamente, adopții, custodii publice, declarare ca indezirabili, ordine de protecție, incidente procedurale în legătură cu cauzele urgente menționate, strămutări legate de cauzele urgente, suspendarea actelor administrative, plângerile împotriva deciziilor CNSC.

În materie penală: cauzele în care sunt cu inculpați sub imperiul măsurilor preventive, cauze de competența judecătorului de drepturi și libertăți, cauze în care este iminentă împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale, cauzele în materia executării pedepselor, verificarea măsurilor asiguratorii.

Totodată, judecătorii Curții de Apel Suceava au decis să sesizeze Avocatul Poporului, Președintele Camerei Deputaților, Președintele Senatului, Președintele României, Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a sprijini întregul corp al magistraților prin formularea obiecțiilor de neconstituționalitate la Curtea Constituțională a României.

De asemenea, s-a hotărât mandatarea președintelui Curții de Apel Suceava pentru susținerea și adoptarea unei eventuale rezoluții comune a președinților curților de apel în cadrul întâlnirii ce va avea loc la Iași, în data de 30.06.2023, în raport de stadiul procesului legislativ de la acel moment.

În funcție de soluțiile legislativ ce se vor adopta cu privire la statutul magistratului, va fi convocată o nouă Adunare generală pentru a decide cu privire la continuarea sau încetarea protestului, anunță judecătorii suceveni.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani