Video Imagini virale cu un sucevean care şi-a trasat, cu trafaletul, propria trecere de pietoni în faţa barului unde bea de obicei VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-un sat din Suceava, un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost filmat în timp ce îşi făcea singur, cu un trafalet, propria trecere de pietoni chiar în faţa barului pe care obişnuieşte să-l frecventeze. După ce filmuleţul a apărut în mediul online, poliţiştii s-au autosesizat şi au plecat în căutarea lui.

SURSA VIDEO Suceava Fail

Întâmplarea, care ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns, a avut loc în localitatea Arbore din judeţul Suceava, iar trecerea de pietoni a fost desenată pe partea carosabilă a DJ 178, relatează Ştirea Sucevei.

Miercuri, în jurul orei 19, după ce a băut într-un bar, Florin S., în vârstă de 44 de ani, a luat un trafalet şi s-a apucat conştiincios să traseze opt linii late cu vopsea albă pe stradă, din faţa barului către locuinţa sa.

Câţiva martori care au asistat la incident au filmat întâmplarea şi au postat filmuleţul online. Câteva ore mai târziu, acesta a fost văzut şi de poliţiştii din Solca, ei sesizându-se din oficiu şi plecând în căutarea celui care a vrut, probabil, să se simtă în siguranţă în drum spre casă, după ce bea în barul preferat.

“La data de 31 iulie 2024, pe la ora 21.45, polițiștii din Solca s-au sesizat din oficiu ca urmare a vizualizării unui clip video apărut în spațiul online cu privire la un bărbat care trasa linii paralele cu axul drumului pe partea carosabilă a drumului județean 178 din localitatea Arbore, județul Suceava, linii ce arată similar unui marcaj pietonal.

În urma deplasării la fața locului s-a constatat că aspectele vizualizate se confirmă, constând în aceea că pe partea carosabilă a drumului județean 178 au fost identificate un număr de 8 linii trasate paralele cu axul drumului, de culoare albă, care coincide cu marcajul rutier ce semnifică o trecere pentru accesul pietonal, de natură de a induce în eroare ori de a îngreuna traficul rutier.

Ca urmare a verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că la data de 31 iulie 2024, în jurul orelor 19.00, Florin S. (44 de ani), aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, a trasat folosind un trafalet, mai multe linii paralele de var pe partea carosabilă a drumului județean 178 din localitatea Arbore, care împreună arată similar unui marcaj pietonal”, au transmis poliţiştii.

Florin S. a fost găsit de poliţişti pe raza localității Arbore. Atunci când a fost întrebat care este motivul pentru care a trasat trecerea de pietoni, acesta a declarat că a fost beat şi că la momentul respectiv i s-a părut o idee amuzantă.

Acum, după ce i-a fost întocmit un dosar penal pentru împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice, ideea nu mai pare la fel de amuzantă şi, potrivit unor surse, după ce s-a trezit din beţie, el a mers să şteargă benzile albe desenate.

Potrivit legii, el riscă închisoarea de la 3 luni la 2 ani.

Mai multe pentru tine:
Legenda Grasei de Cotnari: Vița nobilă a Moldovei, un dar de la Matia Corvinul
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Calcule de Război. Este Vladimir Putin un „tigru de hârtie”? Comparație Rusia-NATO, rachetă cu rachetă, tanc cu tanc
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Cel mai nou portavion chinez, mai puțin performant decât unul american de 50 de ani
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO