FOTO A murit socrul lui Traian Băsescu. Drum spre cimitir, reparat de urgenţă pentru înmormântare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Drumul spre cimitirul din Burdujeni a fost pietruit de urgenţă pentru înmormântarea socrului lui Traian Băsescu. FOTO: Eugen Dobroghii

Strada care duce spre cimitirul din cartierul Burdujeni Sat al municipiului Suceava a fost pietruită de urgenţă, joi seară, după ce s-a aflat că a murit socrul lui Traian Băsescu, Gheorghe Andruşca.

Joi seară, locuitorii de pe strada Ştefan Luchian din cartierul Burdujeni Sat al municipiului Suceava au avut supriza să constate că un utilaj a nivelat gropile istorice de pe strada care până acum nu a văzut niciodată asfaltul.

Motivul pentru care strada a fost reparat[ de urgenţă este acela ca acolo se află Biserica Sfânta Treime, în capela căreia a fost depus socrul lui Traian Băsescu, Gheorghe Andruşca, care a murit în cursul zilei de joi. Pe aceeaşi stradă, la o distanţă de aproape un kilometru, se află şi cimitirul în care va fi îngropat Gheorghe Andruşca.

A murit socrul lui Traian Băsescu. Înmormântarea, sâmbătă

La înmormântarea programată pentru sâmbătă vor participa familia fostului preşedinte Traian Băsescu, oficialităţi şi localnici.

Fost subofiţer de jandarmi şi veteran de război, Gheorghe Andruşca va fi înmormântat cu onoruri militare.

Bărbatul în vârstă de 96 de ani locuia din anul 2012, după moartea soţiei sale, Aurora Andruşcă, într-un cămin pentru persoane vârstnice din Ilişeşti.

Alte ştiri din Suceava:

Socrul lui Traian Băsescu a murit, joi, la 96 de ani, într-un cămin de bătrâni. Fostul preşedinte, aşteptat la Suceava

Un „golan” de-al lui Ioan Rus a luat 10 la Bac. Eduard locuieşte la ţară, a învăţat mult, susţinut financiar de tatăl plecat la muncă în străinătate şi de mama casnică

Primarul Sucevei propune ca salariile angajaţilor primăriei să fie majorate cu 12%

Procurorii DIICOT fac percheziţii la contrabandiştii din 5 judeţe

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani