Explozie violentă într-un bloc din Vatra Dornei. O persoană a fost rănită și 16 apartamente devastate

0
Publicat:

Cel puţin 16 apartamente dintr-un bloc din municipiul Vatra Dornei au fost afectate în urma exploziei unei butelii, au anunţat, marţi, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.

Explozie la Vatra Dornei FOTO ISU Suceava

Cel puţin 16 apartamente dintr-un bloc din municipiul Vatra Dornei au fost afectate în urma exploziei unei butelii, au anunţat, marţi, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava. O singură persoană a fost rănită în urma deflagrației.

O bâtrână a fost rănită

Conform salvatorilor, în urma exploziei, o femeie în vârstă de 79 de ani a suferit arsuri minore la nivelul mâinilor şi pe faţă, aceasta fiind preluată de o ambulanţă pentru a fi transportată la spital. De asemenea, uşa metalică de la intrarea într-un apartament de la etajul al II-lea a fost deformată, iar în interior a rămas blocat proprietarul, fiind necesară intervenţia pompierilor pentru salvarea acestuia.

 Pompierii din Vatra Dornei au intervenit cu două autospeciale. "În urma cercetărilor, au fost identificate 16 apartamente afectate, unul distrus, iar restul cu diferite distrugeri (uşile de la intrare, tocurile, tencuiala etc). De asemenea, două autoturisme parcate lângă bloc au fost avariate (geamuri sparte)", au afirmat oficialii ISU. Pompierii arată că la faţa locului va ajunge şi un reprezentant al Inspectoratului de Stat în Construcţii, care va evalua starea imobilului. 

O butelie a explodat și la Piatra Neamț

O femeie a suferit leziuni grave, fiind internată în spital, după explozia unei butelii, care a provocat mari daune în locuinţa proprietarei cu domiciliul în localitatea Butnăreşti, comuna Secuieni, județul Neamț. Cazul s-a petrecut în dimineaţa zilei de 1 octombrie 2022.

În jurul orei 07.10, pompierii au fost alertați despre producerea exploziei, la casa femeii din Neamț fiind direcţionate echipaje de la Detaşamentul ISU Roman şi de la Ambulanţă. A fost dezastru după explozia unei butelii, iar femeia, care are 63 de ani, a suferit leziuni, fiind internată în spital.

„A avut loc o explozie, neurmată de incendiu, iar în urma acesteia s-au prăbuşit un perete şi acoperişul. Explozia a surprins şi o femeie de 63 de ani, care a fost evacuată de rude până la sosirea forţelor de intervenţie. Victima, care a suferit arsuri la nivelul membrelor superioare şi traumatisme, a fost dusă la Spitalul Roman”, a transmis ISU Neamţ.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”