CAS Suceava încheie acte adiționale cu furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Casa de Asigurari de Sanatate Suceava

Reprezentanții Casei de Asigurări de Sănătate Suceava îî aștept pe furnizori cu cererile şi documentele pentru depunere în perioada 3 – 16 ianuarie.

Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava încheie pentru luna ianuarie 2012 acte adiţionale la contractele de furnizare de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale pentru anul 2011, urmând ca în cursul lunii ianuarie să se deruleze procesul de contractare aferent anului 2012.
Potrivit șefului instituției, Cristi Bleorțu, condiţiile acordării asistenţei medicale în baza actelor adiţionale pe care le vor încheia de la 1 ianuarie 2012 cu furnizorii de servicii medicale şi medicamente sunt cele prevăzute în actele normative în vigoare.

Astfel, pentru furnizorii care se află la această dată în contract cu CAS Suceava, contractele pentru anul 2011 se prelungesc, la cererea furnizorilor şi pe baza documentelor pe care le vor depune în luna ianuarie 2012, prin acte adiţionale valabile până la 31 decembrie 2012. Furnizorii care nu se află în contract cu CAS Suceava vor depune cererea pentru intrare în relaţii contractuale şi documentele necesare în luna ianuarie 2012, urmând a fi încheiate contracte cu valabilitate până la 31 decembrie 2012.

Cererile şi documentele trebuie depuse de furnizorii de servicii medico-farmaceutice la CAS Suceava în perioada 3 – 16 ianuarie 2012. Listele cu aceste documente, pentru fiecare tip de asistenţă medico-farmaceutică, vor fi afişate la sediul CAS Suceava şi pe pagina de web a instituţiei, www.cassv.ro.

„Pentru toate domeniile de asistenţă medicală, eventualele diferenţe rezultate ca urmare a negocierii actelor adiţionale pentru anul 2012 şi prevederile cuprinse în actele adiţionale corespunzătoare lunii ianuarie 2012 se vor regulariza”, a declarat Cristi Bleorţu.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile