Razie cu efective mărite la Slobozia, unde rata de infectare a depăşit 9 la mie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Razie cu efective mărite FOTO IPJ Ialomiţa

Întrucât în municipiul Slobozia rata de incidenţă se ridică la o valoare de peste 9 la mia de locuitori, forţe de ordine cu efective mărite au acţionat ieri, 7 octombrie., pentru prevenirea răspândirii virusului Sars-Cov-2.

Un număr de 75 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa, cu sprijinul efectivelor de jandarmi au acţionat atât în filtre rutiere cât şi în patrule de ordine şi siguranţă publică, în vederea prevenirii îmbolnăvirilor şi respectării interdicţiilor impuse pe timpul stării de alertă.

Astfel, forţele de ordine au controlat în trafic 238 de autovehicule şi legitimat peste 480 de persoane.

Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 121 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 14.000 de lei, cele mai multe dintre amenzi au fost date pentru nerespectarea măsurilor de protecţie socială;

De asemenea, în cadrul acţiunii, poliţiştii au reţinut 1 permis de conducere şi au retras 4 certificate de înmatriculare.

Şi poliţiştii de investigare a criminalităţii economice au acţionat în cadrul raziei pentru prevenirea şi combaterea faptelor de evaziune fiscală şi protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări servicii ilicite, fiind verificate 106 societăţi comerciale de pe raza municipiului Slobozia.

Vă mi recomandăm şi:

Prognoza meteo: Un val de frig loveşte România. Unde sunt aşteptate ninsori

România, sub asediul COVID-19. Cum am ajuns astăzi în scenariul în care se afla Italia la începutul pandemiei

Mai multe pentru tine:
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model