Primarul oraşului Căzăneşti, găsit în conflict de interese. A aprobat contracte în favoarea unor rude

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Conflict de interese la Primăria Căzăneşti FOTO guraialomiţei.ro

Agenţia Naţională de Integritate(ANI) a constatat starea de incompatibilitate, conflictul de interese de natură administrativă sau a sesizat organele de urmărire penală în cazul a 19 foşti şi actuali aleşi locali, printre care şi primarul oraşului Căzăneşti.

Conform ANI, Traian Stelian, primarul oraşului Căzăneşti, judeţul Ialomiţa, s-a aflat în conflict de interese pe vremea când era consilier local şi viceprimar (2016-2020), când a participat la deliberarea şi adoptarea mai multor hotărâri ale Consiliului Local Căzăneşti, prin care au fost aprobate mai multe contracte în favoarea unor rude apropiate.

Astfel, pe 19 aprilie 2018 şi  23 aprilie 2019 au fost adoptate două hotărâri ale Consiliului Local Căzăneşti, în baza cărora s-au încheiat contracte de închiriere pentru suprafeţele de păşune aflate în domeniul privat al comunei Căzăneşti, între Primăria Căzăneşti şi nepotul lui Traian Stelian.

De asemenea, a fost transmis dreptul de concesiune de la o societate comercială la ginerele lui Traian Stelian.

Vă mai recomandăm şi:

Prognoza meteo: Canicula se întoarce în România. Când scăpăm de ploile torenţiale

Curând intrăm în Valul 4 al pandemiei. Tulpina indiană este în transmitere comunitară în trei zone ale ţării

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești