Poliţia, cu ochii pe braconieri. Au fost confiscate o barcă, unelte de pescuit şi peşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Braconierii care acţionează în domeniul piscicol au dat nas în nas cu poliţiştii, zilele trecute, în cadrul unei razii de amploare în judeţele Ialomiţa şi Constanţa.

Pentru prevenirea şi combaterea braconajului piscicol, poliţiştii de ordine publică şi inspectori ai Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură au derulat o acţiune, de o zi, în judeţele Constanţa şi Ialomiţa. Astfel, pe 11 noiembrie, oamenii legii au acţionat pentru prevenirea şi combaterea braconajului piscicol, transportului, colectării şi comercializării ilegale a produselor şi subproduselor rezultate din activităţile ilegale de pescuit.

Astfel, au fost desfăşurate activităţi în judeţele Ialomiţa şi Constanţa, fiind verificate 15 ambarcaţiuni, 3 puncte de colectare şi 3 societăţi de profil.

Pentru neregulile descoperite, au fost constatate 4 infracţiuni prevăzute de legislaţia în domeniul pescuitului şi acvaculturii, fiind aplicate 6 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2.500 de lei.

De asemenea, au fost confiscate 119 kilograme de peşte, 28,8 kilograme de icre de peşte, 9 plase pentru pescuit, o barcă, un motor şi 2 rame.

Vă recomandăm să citiţi şi:

 

Anunţul care a aruncat în aer chiriile din Cluj. Trei nopţi într-un apartament cu două dormitoare costă 9.000 de euro

 

Şefii TVR şi Radio România, lefuri mai mari decât ale primului om în stat

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Amenințări fantomatice: cum site-urile ruse alarmează populația despre invazia NATO: „Moartea României: distrugerea Bucureștiului este o reacție adecvată”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”