Jandarmul de onoare al anului este un subofiţer din Ialomiţa. Ce gest admirabil a făcut militarul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Distincţia Jandarmul anului a fost oferită unui militar din Ialomiţa FOTO IJJ Ialomiţa

Anul acesta, insigna onorifică ʺJandarmul de onoare al anuluiʺ a fost acordată de către inspectorul general al Jandarmeriei Române, general de brigadă Alin Mastan, plutonierului adjutant Valentin Necula, din cadrul Jandarmeriei Ialomiţa.

Acesta a fost omul potrivit la locul potrivit, salvând două femei dintr-un autoturism răsturnat pe câmp, în timp ce se deplasa către serviciu cu maşina personală, nefiind însă primul accident la care intervine să dea o mână de ajutor în timpul liber. 

„Plutonierul adjutant Valentin Necula ştie că misiunea de jandarm nu se termină când ţi-ai predat serviciul celuilalt coleg sau când îţi dai jos uniforma. Este un om dedicat meseriei şi un exemplu de responsabilitate şi profesionalism pentru noi toţi şi suntem mândri de el”, a transmis Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Ialomiţa. 

Valentin Necula are 41 de ani şi de aproape două decenii lucrează în structurile Jandarmeriei. Mai întâi la Bucureşti, iar din 2007 la Slobozia. Spune că gestul pe care l-a făcut în seara zilei de 14 februarie 2022, chiar de Ziua Îndrăgostiţilor, a fost unul normal, pe care ar trebui să-l facă oricine dintre noi. 

„Era o seară ca oricare alta. Plecasem către unitate, urma să intru în tură. Drumul DN2C nu este foarte circulat, adică maşinile nu merg bară la bară. E linişte. Îl traversez aproape zilnic. De acasă, din comuna Traian, şi până la Slobozia, la unitate sunt 27-30 de kilometri. La ieşire din Amara mi-am aruncat ochii în dreapta. Mi s-a părut că văd ceva ciudat, la 20 de metri de şosea. Am oprit şi m-am îndreptat către locul plin de vegetaţie”, a explicat pentru Adevărul jandarmul. Ulterior le-a salvat pe cele două femei care se aflau în autoturism şi a anunţat incidentul prin apel la 112, chemând salvatorii în ajutor.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Cine sunt şi pe ce principii şi-au ales victimele măcelarii din oraşul ucrainean Bucea

LIVE TEXT | Război în Ucraina. Zelenski: „Kievul e capitala democraţiei globale”. 400 de locuitori din Hostomel, daţi dispăruţi

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție