Bărbat reținut în cazul tragediei de la Sintești, soldată cu uciderea a cinci persoane pe DN2

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La mai bine de două luni de la producerea unui masacru pe DN2, soldat cu decesul a cinci persoane și rănirea altor patru, polițiștii ialomițeni au reținut un bărbat, din comuna Bărbulești.

Tragedie teribilă pe DN2 soldată cu decesul a cinci persoane FOTO IPJ Ialomița

La mai bine de două luni de la producerea unui masacru pe DN2, soldat cu decesul a cinci persoane și rănirea altor patru, polițiștii ialomițeni au reținut un bărbat, din comuna Bărbulești. Acesta este unul dintre șoferii autoturismelor implicate în cumplitul accident.

„Urmare a accidentului produs în data de 29 iunie, pe DN2, în afara comunei Sinești, soldat cu decesul a 5 persoane și vătămarea corporală a altor 4, cercetările au fost continuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, iar în urma probatoriului administrat s-a continuat urmărirea penală față de un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din comuna Bărbulești, șoferul unuia dintre autoturismele implicate în accident, acesta fiind reținut, la data de 6 septembrie 2022, pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, au anunțat reprezentanții IPJ Ialomița.

Suspectul a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Ialomița.

Accident teribil pe Drumul Morții

Conform ISU Ialomiţa, în teribila tragedie au fost implicate opt persoane, şapte adulţi şi un minor. Dintre acestea, trei au fost găsite decedate de către salvatori.

Pe 29 iunie, în jurul orei 10.30, pe DN2, în afara localităţii Sinteşti, s-a produs un grav accident de circulaţie, în urma căruia au rezultat nouă victime.

Conform poliţiştilor, din primele cercetări a reieşit că în impact au fost implicate trei autoturisme. În urma coliziunii violente, trei persoane au murit pe loc, iar alte două - la scurt timp după producerea tragediei.

Accidentul s-a produs pe şoseaua unde, în urmă cu 16 ani a pierit fulgerător îndrăgita interpretă Laura Stoica, alături de iubitul său, Cristian Mărgescu.

Tot pe DN2, în apropiere de localitatea Coşereni şi-a găsit sfârşitul cuplul de artişti basarabeni Doina și Ion Doina Aldea-Teodorovici, care, în noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992, plecase din Bucureşti spre Chişinău. 

Cei doi călătoreau pe bancheta din spate a maşinii, iar în faţă se aflau şoferul şi un alt pasager. La un moment dat, şoferul nu a mai putut controla maşina care a derapat, la o viteză de peste 100 km/h, iar aceasta s-a izbit cu partea din spate într-un pom. Cei doi soţi au decedat, iar şoferul şi pasagerul din faţă au supravieţuit.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani