Soluţia părinţilor pentru ca elevii dintr-o clasă-mamut să înveţe în scenariul verde. „Am făcut totul în patru zile“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Părinţii şi copiii au muncit câteva zile al rând pentru a amenaja cea mai spaţioasă sală de clasă FOTO: arhiva personală Letiţia Brînaru

Părinţii impresionaţi de dorinţa copiilor lor, aflaţi în clasa a XII-a, de a învăţa împreună, au pus mână de la mână şi s-au mobilizat pentru a transforma o fostă sală de curs pentru studenţi în sala de clasă potrivită pentru scenariul COVID.

Metodologia obligă şcolile ca pentru clasele de început şi de sfârşit de ciclu să asigure condiţii pentru predare în scenariul verde. Pentru o clasă cu 43 de elevi, oricât ai încerca, pare însă imposibil. Părinţii unor liceeni din Slatina, sensibilizaţi de dorinţa acestora de a nu li se răpi cel mai frumos an de liceu pe care îşi doresc să-l petreacă împreună au căutat soluţii şi au reuşit ca în doar patru zile să amenajeze un fost amfiteatru în sală de clasă potrivită pentru un colectiv atât de numeros.

Povestea scrisă cu efortul fizic, dar şi financiar, al părinţilor s-a petrecut, cu o săptămână în urmă, la Colegiul Naţional „Ion Minulescu“ din Slatina, cea mai mare şcoală din judeţ, cu peste 1.800 elevi. Părinţii şi-au dorit să treacă de bariera „nu se poate“, au căutat, cu susţinerea conducerii şcolii, cea mai spaţioasă sală de clasă, au surmontat şi piedica unui contract de comodat încă în vigoare şi au amenajat un fost amfiteatru folosit de studenţi în cea mai mare sală de clasă în care cei 43 elevi ai clasei a XII-a G, clasă de Filologie - Engleză intensiv, un profil foarte solicitat, să poată învăţa împreună, respectându-se distanţarea socială. 

Spaţiul a fost acordat, cu mai bine de 10 ani în urmă, în folosinţă unei filiale a Universităţii din Piteşti. Părinţii au început, alături de conducerea şcolii, mai întâi demersul legal de a putea folosi din nou spaţiul respectiv, pentru acest lucru fiind nevoie de o nouă hotărâre de consiliu local. Când acest pas a fost în sfârşit făcut, s-a trecut la igienizarea şi amenajarea sălii de curs. A fost nevoie de refăcut parchetul, de zugrăvit proaspăt, iar cei mai talentaţi dintre elevi au şi pictat unul dintre pereţi. Mobilierul şcolar a fost pus la dispoziţie de şcoală, pregătirea noii săli de clasă fiind practic realizată în doar patru zile, de joi până duminică, în week-end-ul rezervat pregătirii procesului de votare. Pentru că accesul în sala respectivă se poate face separat de restul corpului principal de clădire, părinţilor şi elevilor li s-a permis accesul, astfel că au reuşit să pună totul la punct.

Spaţiul preluat a necesitat intervenţii serioase

„Copiii acum sunt într-un singur schimb, dimineaţa. Erau în două schimburi şi era obositor şi pentru copii şi pentru profesori. Una era să ştii că ai un program fix şi că ai timp şi pentru meditaţii, să te pregăteşti la ce te interesează în mod deosebit şi să nu fie o săptămână aşa, o săptămână aşa, plus că profesorii, practic, ar fi trebuit să predea aceeaşi materie şi dimineaţa şi după-amiaza“, a explicat Letiţia Brînaru, preşedinta Asociaţiei Părinţilor Elevilor din CNIM. Reprezentanta părinţilor a mai spus că iniţiativa pusă în practică a venit firesc, a fost o necesitate, iar părinţii au înţeles că sunt situaţii în care şcoala nu poate face singură totul.

„Mobilierul a fost pus la dispoziţie de liceu. Noi, părinţii, doar am zugrăvit, am raşchetat parchetul, am făcut curăţenie, bineînţeles, şi cu ajutorul personalului din liceu, nu ne-au lăsat, a fost o acţiune comună. Am făcut totul în patru zile, trei-patru zile, în perioada în care se realizau pregătirile pentru ziua votului. Asociaţia părinţilor a suportat din costurile renovării, care au ajuns destul de sus, pentru că e mare sala, a necesitat  eforturi financiare mai mari. Şi atunci, puţin cu puţin, s-a realizat din aproape în aproape totul. Fiecare părinte a donat câte puţin, s-a dus totul lejer peste 4.000 lei, dar şi asociaţia părinţilor a contribuit. Ne dorim să fie un exemplu de bună practică pentru comunitate, să nu mai stăm nepăsători acum, mai ales în contextul actual, când toate condiţiile ne dau peste cap normalitatea în care existam. Situaţia necesită nişte eforturi, şi de muncă, şi de atitudine, din partea tuturor: părinţi, şcoli şi autoritate locală, pentru că în situaţia dată, fiind puţină mobilizare, dorinţă şi credinţă că se poate realiza, s-a realizat. Au răspuns toţi“, a mai spus Brînaru.

VĂ RECOMANDĂM ŞI: De ce e şcoala online o misiune aproape imposibilă în sistemul din România

Cum a ajuns cercul de robotică activitatea preferată a copiilor de la ţară. „Pregătim copiii pentru o meserie”


 

Mai multe pentru tine:
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”