Slătinenii, la linia de start pentru alimentele de la UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Răbdarea slătinenilor nevoiaşi se apropie de final deoarece alimentele de la Uniunea Europeană au fost anunţate că vor ajunge în localitate până la finele acestei săptămâni. Diriguitorii instituţiei vor împărţi alimentele doar după un calendar bine stabilit, primii beneficiari fiind persoanele ce primesc venit minim garantat, apoi vor urma restul categoriilor de beneficiari: şomeri, pensionari, persoanele cu handicap etc.

Întârzierea distribuirii alimentelor de la Uniunea Europeană a întins la maximum atât nervii celor aproximativ 5.200 de beneficiari din municipiul Slatina, dar şi pe cei ai conducerii Direcţiei de Protecţie şi Asistenţă Socială Slatina, care aşteptau alimentele menţionate încă de marţi – 16 decembrie. Din motive necunoscute nici de către angajaţii instituţiei amintite, tot programul a fost dat peste cap de firma ce transportă propriu-zis produsele menţionate. Planul autorităţilor locale este ca, din ziua imediat următoare celei în care vor sosi alimentele - indifrent care va fi această zi, să înceapă şi distribuirea acestora, acţiunea urmând să fie pusă în practică la o adresă ce va fi comunicată în timp util.

„Până la acest moment noi ar fi trebuit să demarăm deja acţiunea de distribuire a alimentelor de la UE, dar, din motive ce nu ţin de noi, operaţiunea a fost întârziată. Astfel, la acest moment, noi încă aşteptăm sosirea produselor amintite. Am primit promisiunea că astăzi (miercuri - 17 decembrie, n.r.), aceste alimente vor sosi. Oricum, chiar dacă nu vor sosi azi, ci într-una din zilele următoare, cert este că, în ziua imediat următoare celei în care noi vom recepţiona alimentele, vom şi începe distribuirea lor către beneficiari”, a declarat Nora Popescu, director executiv al Direcţiei de Protecţie şi Asistenţă Socială Slatina.

Distribuirea alimentelor se va face exclusiv pe baza buletinului de identitate şi a unor cupoane speciale împărţite luna trecute de angajaţii Poştei. Tichetele menţionate, fără valoare financiară, au inscripţionate: numele persoanei beneficiare, CNP, componenţa coşului alimentar şi data de valabilitate. Primii “serviţi” vor fi beneficiarii de venit minim garantat, după care vor urma celelalte categorii îndrituite: pensionari, şomeri, persoanele cu handicap, invalizi, veterani şi văduve de război etc. Persoanele care, din diverse motive, nu au intrat în posesia cupoanelor, vor fi înscrise pe liste suplimentare pe baza actului de identitate şi a unor documente care să ateste apartenenţa la un grup ţintă dintre cele anterior menţionate. Spre exemplu, un şomer indemnizat va trebui să prezinte documente care să ateste că veniturile sale nu depăşesc 400 de lei. De menţionat însă că persoanele ce vor fi înscrise pe liste suplimentare vor primi alimentele de la UE doar după distribuţia pe baza cupoanelor individuale mai-sus amintite şi numai în limita cantităţilor rămase disponibile.

Valoarea ajutoarelor alimentare de la UE a crescut faţă de anii anteriori – de la 80 lei, la 128 lei. Faţă de anul trecut, pachetele vor conţine cantităţi mai mici de făină şi mălai, dar mai multe conserve de carne, ulei, zahăr şi paste făinoase; nu se vor mai acorda roşii în bulion, miere şi zacuscă. Practic, fiecare beneficiar va primi alimentele în două cutii sigilate, cu conţinut identic, ce vor conţine: ulei – 4 litri, zahăr – 4 kg., făină – 6 kg., mălai – 6 kg., paste făinoase (400 g.) – 2 pungi, conservă carne de porc (300 g.) – 8 cutii, conservă carne de vită (300 g.) – 6 cutii, conservă pate de ficat (200 g.) – 10 cutii.

Mai puteţi citi:

 VIDEO Ziua Naţională la Slatina, marcată cu o fastuoasă paradă militară

Cod galben de polei şi ninsori în judeţul Olt. Avertismente ale poliţiştilor pentru şoferi

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”