Război în Ucraina. Refugiaţii au ajuns şi în Olt. Sute de locuri de cazare puse la dispoziţie pentru a găzdui ucraineni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sute de mii de ucraineni fugiţi din calea războiului au ajuns în România FOTO: arhiva

Peste 400 locuri de cazare sunt puse oficial în Olt la dispoziţia oamenilor fugiţi din calea războiului din Ucraina, iar alte zeci de persoane s-au oferit să găzduiască refugiaţi. Peste 40 de persoane au tranzitat sau se află încă pe teritoriul judeţului Olt, conform datelor autorităţilor.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Olt a stabilit printr-o hotărâre în ce spaţii vor fi cazaţi, în mod oficial, refugiaţii din Ucraina care ajung la noi în judeţ. 

Este vorba de 163 locuri dispuse în patru spaţii de cazare puse la dispoziţie de către autorităţile locale şi de alte aproximativ 250 locuri asigurate de 20 de agenţi economici. 

Numărul poate fi însă majorat în funcţie de solicitările venite de la graniţă, fiind, de altfel, aşteptat ca nevoile să crească pe măsură ce valul de refugiaţi se menţine constant sau chiar creşte, iar spaţiile din judeţele de graniţă devin insuficiente.

„Alocarea acestor spaţii de cazare se va realiza prin intermediul Centrului Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei Olt din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt“, au precizat reprezentanţii Prefecturii Olt.

În ajutor au sărit, în judeţul Olt, şi 32 persoane care s-au oferit să cazeze refugiaţi, aceştia anunţându-şi oficial intenţia la numărul de telefon anunţat de autorităţile oltene. 

Alte trei persoane au anunţat, folosind de asemenea linia telefonică pusă la dispoziţie de autorităţi, că pot oferi sprijin în alimente. Mult mai mulţi sunt însă oltenii care deja au donat bunuri diverse şi s-au organizat pentru a le transporta în vămi sau acolo unde au avut nevoie organizaţiile non-guvernamentale care oferă direct sprijin refugiaţilor. 

Alţi olteni au primit deja în casele lor familii fugite din calea prăpădului făcut de armata rusă. Unii au răspuns astfel apelurile venite de pe reţele sociale, alţii au sărit în ajutorul prietenilor sau cunoştinţelor care au la rândul lor rude sau prieteni plecaţi din Ucraina. 

Dacă numărul persoanelor care au ajuns în Olt şi au fost ajutate prin relaţii directe nu se cunoaşte, în mod oficial, prin intermediul comandamentului judeţean au fost cazate aproximativ 40 de persoane. 

„Reamintim cetăţenilor care doresc să ofere un sprijin că a fost înfiinţată în acest scop linia telefonică cu numărul 0756087574, care funcţionează 24 din 24 de ore, sau că se pot înscrie pe platforma lansată de Guvernul României ”Ucraina – Împreună ajutăm mai mult”, completând link-ul https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSeyirIDJ2dD-SMm8wPLRxLTdagDQoCxVY-QBn1uE2t7GUZnjQ/viewform, unde sunt centralizate ofertele de ajutor pentru refugiaţii din Ucraina sub forma spaţiilor de cazare, bunurilor materiale, produselor alimentare, serviciilor sau facilităţilor de transport“, au mai precizat reprezentanţii Prefecturii Olt.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Tren cu ucraineni, aprovizionat în doar două minute. Oamenii din Făgăraş dau ajutor refugiaţilor care merg spre graniţă

Războiul din Ucraina şi riscul reapariţiei în România a unei boli eradicate în ţara noastră

Mai multe pentru tine:
Un urs de mari dimensiuni a ajuns de 1 Decembrie în parcarea mall-ului Coresi din Brașov. Ce au făcut jandarmii când au ajuns la fața locului
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului