Portul turistic de la Corabia nu mai este un vis: s-a semnat contractul de finanţare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autorităţile din oraşul Corabia se bazează pe revigorarea economică a urbei după amenajarea Portului

Visul locuitorilor oraşului Corabia de la malul Dunării, dar şi al autorităţilor judeţene în ce priveşte amenajarea „ca la carte” a Portului Corabia prinde contur. Primăria Corabia a semnat, zilele trecute, alături de Consiliul Judeţean Olt, contractul de finanţare cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia a unui proiect în acest sens ce vizează amenajarea Portului turistic şi de agrement Corabia.

Numele exact şi complet al proiectului care, practic, dă startul lucrărilor pentru schimbarea oraşului Corabia, se numeşte “Port turistic şi de agrement în zona Cap Amonte Port Corabia”. Semnatarii acestuia au fost edilul urbei, Iulică Oane, şi Marilena Bogheanu, directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Vest Oltenia. Proiectul va fi realizat pe baza unei finanţări de 15.397.286,21 lei, dintre care 7.268.930,04  lei reprezintă fonduri nerambursabile, iar restul sunt partea beneficiarilor proiectului, respectiv Consiliului Judeţean Olt şi Primăria Corabia. Implementarea acestui proiect îşi propune valorificarea potenţialului turistic al Dunării şi al oraşului Corabia prin amenajarea zonei portului de aici ca punct de acostare pentru accesul turiştilor pe fluviu.

“Acest proiect prevede, în principal, realizarea unui bazin portuar - în spatele digului din port, a unui dig de dirijare în amonte de bazin racordat spre uscat cu viitoarele lucrări de amenajare a falezei oraşului şi de protecţie a zonei de mal stâng al Dunării, lucrări de amenajări pentru punţile plutitoare aflate de-a lungul apei, precum şi introducerea reţelelor de utilităţi în zonă şi realizarea infrastructurii portuare”, a precizat Dan Oltean, purtător de cuvânt al Primăriei Corabia.

Lucrările propriu-zise de amenajare a PortuluiCorabia vor demara imediat după organizarea licitaţiei ce va stabili firma care se va ocupa de transpunerea în realitate a proiectului, termenul cel mai optimist avansat de autorităţi fiind înainte de la finele anului curent. Durata de finalizare a proiectului este de 20 de luni. Portul din oraşul Corabia va fi administrat în mod direct de o firmă ce va funcţiona „sub umbrela” Consiliului Judeţean Olt. În cadrul acestei noi societăţi comerciale, C.J. Olt va deţine o pondere de 75% din acţiuni, statul român – prin Ministerul Transporturilor – va avea 5 %, iar restul de 20% va aparţine SC Fondul Proprietatea SA.

Mai puteţi citi:

Portul Corabia, preluat de Consiliul Judeţean Olt

Poluare cu ape de santină pe Dunăre, în dreptul oraşului Corabia

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 5-11 decembrie. Trei zodii își schimbă destinul și dau lovitura pe plan profesional
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Fiica nelegitimă a lui Putin, descoperită la Paris. „Spune-i să oprească războiul” -„Sigur!”| FOTO/VIDEO
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid