Pensionare, metoda patentată prin care polițiștii „cu bube“ ies din sistem pe ușa din față

0
0
Publicat:

Un nou scandal agită apele, în această perioadă, la Inspectoratul de Poliție Județean Olt, unde doi șefi de post au fost surprinși, în uniformă fiind, sub influența alcoolului. Alți polițiști cercetați în trecut s-au pensionat.

Mai mulți polițiști din Olt implicați în scandaluri s-au pensionat FOTO: arhiva

Ultimul eveniment cu protagoniști polițiști din Olt își are originea într-o sesizare pe care un cetățean din Brâncoveni, județul Olt, a făcut-o. Bărbatul a sunat, luni, 5 decembrie 2022, la 112 pentru a anunța că șeful postului de poliție din localitate este la sediu sub influența alcoolului, îmbrăcat în uniformă.

Un echipaj de poliție s-a deplasat să verifice sesizarea și l-a surprins pe polițistul indicat sub influența alcoolului. Acesta nu era însă de serviciu, ci în una din zilele sale libere. Se afla, însă, în uniformă pentru că mai devreme ar fi participat alături de alți colegi din cadrul Secției de Poliție Rurală Găneasa, din care și Postul de Poliție Brâncoveni face parte, la o întâlnire oficială. După întâlnirea oficială ar fi mers să bea un pahar împreună.

Mergând pe fir, polițiștii care au constatat că șeful de post din Brâncoveni, care nu s-ar afla la prima abatere, este sub influența alcoolului, au vrut să vadă în ce stare se află ceilalți colegi participanți la întâlnire. Așa s-ar fi ajuns ca șeful Postului de Poliție din Strejești, post arondat tot secției Găneasa, să fie surprins în trafic, la volanul autospecialei de poliție, și să fie invitat să sufle în alcooltest.

Polițistul aflat în serviciu nu doar că n-a făcut-o, dar a și refuzat recoltarea de probe biologice, din acest motiv fiind în prezent cercetat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Balș pentru sustragere de la recoltarea probelor biologice, infracțiunea chiar mai gravă decât conducerea sub influența alcoolului.

Șeful de post din Strejești nu mai poate conduce mașina pe perioada cercetărilor, din momentul în care colegii i-au comunicat, cu martori, acest lucru după refuzul testării,  decât dacă procurorul de caz dispune altceva.

Cei doi șefi de post îndeplinesc vârsta de pensionare, polițistul implicat în furtul de curent electric a cerut-o deja 

La această dată, șeful Postului de Poliție Brâncoveni este cercetat disciplinar, pentru a se stabili în ce măsură a încălcat codul de etică, fiind surprins sub influența alcoolului, în schimb șeful postului din Strejești este acum implicat într-un dosar penal.

În cauză se efectuează verificări, iar la finalizarea acestora vor fi dispuse măsurile legale”, spun reprezentanții IPJ Olt.

Surse neoficiale spun că polițiștii vor fi menținuți în serviciu până când vor exista concluzii, însă cei doi pot alege să plece, eventualele sancțiuni disciplinare adoptate nemaiafectându-i după pensionare.

Și unul și celălalt îndeplinesc condițiile de pensionare (vârstă peste 50 ani și vechime în sistem) și există posibilitatea să se îndrepte către această soluție.

Nu ar fi primii, de-a lungul ultimilor ani mai mulți polițiști din Olt implicați în scandaluri înaintându-și raportul de pensionare.

Emblematic este cazul șefului Poliției Caracal, care a solicitat pensionarea la doar câteva zile de la declanșarea „cazului Caracal”, în care Gheorghe Dincă a fost condamnat în primă instanță pentru răpirea, violul și uciderea a două tinere (Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu).  

De dată mult mai recentă, un alt polițist, tot de la Caracal, chiar șeful Serviciului Criminalistică de la Poliția Municipiului Caracal, implicat într-un dosar de furt de curent electric (o clădire pe care o deține familia sa și care era folosită pentru organizarea de evenimente ar fi avut un contor de curent electric măsluit) aflat în instrumentarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, a înaintat raportul de pensionare și așteaptă decizia superiorilor  săi. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Prințesele aventuriere care au distrus Franța. Greșeala fatală comisă de trei femei de mare rang
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente