Oltenii, datori la bănci cu aproape două miliarde lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anul 2014 nu i-a prins pe olteni cu portofelele pline, ba dimpotrivă, sunt îndatoraţi la bănci cu aproape două miliarde lei vechi spun datele Băncii Naţionale a României. Cei mai mulţi dintre oltenii care s-au împrumutat în bănci, fie în lei sau în valută, au reuşit, deocamdată, să ţină pasul cu ratele. Datele oficiale arată că populaţia are mai multă încredere în moneda naţională decât firmele.

Potrivit datelor oficiale ale BNR, creditele contractate în lei per total se ridicau, la începutul anului, la 982,8 milioane lei, iar cele în valută reprezentau 999,9 milioane lei - în total, 1.928 milioane lei (aproape două miliarde lei vechi). La creditele în lei, din cele aproape 983 milioane lei împrumutate, doar 148 milioane lei erau înregistrate ca restanţe la începutul anului, ceea ce înseamnă că oltenii se descurcă binişor, momentan, cu plata ratelor. Paradoxal, cea mai mare parte a creditelor în lei – 548 milioane lei, au fost contractate de populaţie şi nu de agenţii economici, aproape 377 milioane lei din suma amintită fiind credite de consum, 43 milioane lei au fost împrumutate pentru cumpărarea de locuinţe, iar 98,3 milioane lei au fost utilizate în alte scopuri. Mediul economic a împrumutat de la bănci doar 425 milioane lei.

Alta este însă situaţia în ce priveşte creditele în valută, ce relevă faptul că firmele din judeţul Olt consideră mai sigură valuta în locul monedei naţionale. Astfel, cifrele BNR arată că agenţii economici s-au împrumutat, la finele anului trecut, de 512 milioane lei, faţă de cele 487 milioane lei contractate de populaţie. Oltenii persoane fizice au preferat să-şi cheltuiască creditele în valută pe bunuri de larg consum, sens în care au folosit 296 milioane lei, dar şi pentru achiziţionarea de locuinţe – 187 milioane lei.

Populaţia, mai multă încredere în bănci decât firmele

În aceste vremuri dificile sunt însă şi olteni care au reuşit să pună bani “la ciorap”. Astfel, depozitele acestora în moneda naţională se cifrau, la începutul acestui an, la aproape 846 milioane RON. Şi la acest capitol, tot persoanele fizice au fost mai curajoase când a venit vorba să-şi pună banii la bancă spre păstrare, în ciuda comisioanelor de tot felul. Mai precis, din totalul menţionat de 846 milioane lei băgaţi la bancă, majoritatea sumei – respectiv 759 milioane lei – aparţine oltenilor “simpli”, adică populaţiei, şi doar 73,7 milioane lei aparţineau firmelor.

Depozitele în valută se cifrau la echivalentul a circa 248 milioane lei, din care “grosul” de 224 milioane lei erau tot în conturile persoanelor fizice şi numai 23,8 milioane lei erau în depozitele făcute de agenţii economici.

Mai puteţi citi:

FOTO  Comercianţii de mărţişoare din Slatina au luat cu asalt centrul oraşului

Se extinde sistemul video “Big Brother” în Slatina

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
A fugit într-un suflet și-a făcut un gest care-a topit inimile fanilor ei! „Kate este extraordinară!”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente