Aproape 300 de slujbe peste hotare: se caută de la muncitori necalificaţi în construcţii, la informaticieni şi doctori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oltenii interesaţi să muncească "afară" sunt aşteptaţi la sediul AJOFM Olt din Slatina   (FOTO: Adevărul)
Oltenii interesaţi să muncească "afară" sunt aşteptaţi la sediul AJOFM Olt din Slatina   (FOTO: Adevărul)

Persoanele din judeţul Olt, cu sau fără un loc de muncă, au la dispoziţie în această perioadă un număr de 296 locuri de muncă vacante în zece ţări din Europa. Domeniile în care se regăsesc slujbele vacante sunt diverse: construcţii, gastronomie, medicină, calculatoare, auto ş.a. Cei interesaţi se pot adresa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Slatina.

Deschiderea graniţelor pentru români din partea câtorva ţări din Europa începând cu ianuarie a.c. a dus la creşterea semnificativă de oportunităţi de angajare în străinătate. O gamă variată de locuri de muncă vacante se află acum la dispoziţia tuturor celor care doresc să îşi schimbe jobul actual sau, pur şi simplu, chiar sunt şomeri şi se află în căutarea unei slujbe. Persoanele interesate să îşi găsească un loc de muncă în străinătate pot consulta site-ul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă la adresa http://www.eures.anofm.ro pentru a vizualiza toate locurile de muncă vacante disponibile prin reţeaua Eures, dar şi condiţiile impuse de angajatorii statelor din Uniunea Europeană pentru ocuparea acestora.

“La acest moment sunt disponibile 296 locuri de muncă pentru cetăţenii români în zece ţări din spaţiul european: Marea Britanie, Irlanda, Austria, Danemarca, Franţa, Germania, Norvegia, Cehia, Spania sau Ungaria. Cele mai multe slujbe libere sunt în Marea Britanie şi Irlanda – cu câte 66 şi, respectiv, 65 joburi libere. Persoanele din judeţul Olt interesate de aceste slujbe se pot interesa pentru detalii la sediul AJOFM Olt din Slatina, care, prin Biroul Eures, pot acorda consiliere în completarea documentelor sau stabilirea de întâlniri cu angajatorii străini, dar se pot furniza şi alte informaţii în acest sens”, a declarat Elena Ţane, coordonator Biroul EURES în cadrul AJOFM Olt.

Limba engleză - acceptată şi la nivel "mediu"

Locurile de muncă disponibile peste hotare în această perioadă sunt distribuite după cum urmează: Marea Britanie – 50 posturi asistenţi medicali, 10 asistenţi medicali terapie intensivă, 1 asistent medical generalist, 1 analist financiar, 1 administrator baze de date MY SQL Server 2008, 1 analist programator, 1 senior programator, 1 programator; Irlanda – 65 joburi: 10 psihiatri, 1 doctor oftalmolog, 14 asistente medicale, 40 ciontolitori-tranşatori carne; Norvegia: 10 posturi: 2 mecanici biciclete, 1 inginer automatist, 1 inginer analiză structurală, 1 inginer electric, 1 inginer mecanic, 1 inginer-şef, 1 inginer siguranţă tehnică, 1 inginer structural-proiectare, 1 manager HSEQ; Cehia – 3 tehnicieni IT; Spania – 38 posturi: 5 ingineri (sector farmaceutic), 3 ingineri (mecatronică, mecanic, industrie, electric), 10 ingineri software integrat, 10 ingineri pt. sectorul auto şi aeronautic, 10 ingineri proiectare utilaje producere cabru sârmă. În toate aceste ţări se cere ca limba engleză să fie cunoscută cel puţin la nivel mediu, în funcţie de funcţia căutată.

Şi cunoscătorii de limba germană au şanse mari să-şi găsească de muncă în spaţiile unde se vorbeşte această limbă. Astfel, în Austria, sunt disponibile 12 de posturi: 1 ajutor în lucrări metalice, 1 dulgher, 1 electrician, 1 faianţar, 1instalator, 1 lăcătuş în construcţii, 1 montator acoperiş ţiglă, 1 macaragiu, 1 mochetar-parchetar, 1 montator prefabricate, 1 muncitor necalificat în construcţii, 1 organizator şantier, 1 operator CNC, 1 zidar-pietrar, 1 sticlar, 1 sudor, 1 tâmplar, 1 tencuitor, 1 zidar, 1 zugrav. În Germania sunt 39 posturi libere: 10 educatoare, 6 îngrijitori bătrâni, 1 lucrător cu produse din cauciuc-plastic, 1 lucrător în depozit, 2 mecanici auto, 1 instalator apă-gaz, 2 electricieni, 2 tâmplari, 2 vopsitori în metal şi lemn, 1 mecanic construcţii metalice, 1 armurier, 2 frezori, 3 asistenţi medicali, 1 instalator întreţinere (mecanic industrial), 1 specialist electronică (inginerie industrială), 1 electrician, 1 mecanic instalator instalaţii sanitare, 1 asistent-însoţitor persoane în vârstă. În Danemarca sunt patru posturi libere, toate pentru medici specialişti psihiatri, unde este valabilă atât limba germană, dar şi engleza.

15.700 “şomeri oficiali” la Olt

În Franţa sunt 47 posturi vacante, majoritatea în sectorul sanitar: 4 medici anestezişti, 1 medic endocrinolog, 1 terapeut ocupaţional, 1 medic geriatrie, 1 medic geriatru SSR, 4 medici ginecologi-obsetricieni, 2 kinetoterapeuţi, 10 medici generalişti, 5 medici pt. secţii de urgenţă, 1 logoped, 1 medic chirurg oftalmolog, 1 medic chirurg vascular, 1 medic chirurg visceral, 1 medic radiolog, 6 sudori, 6 strungari. Limba franceză trebuie cunoscută la nivel mediu. De asemenea, locuri de muncă vacante sunt şi în Ungaria, care caută în această perioadă 1 inginer mecanic/şef departament construcţii cu placă, 1 inginer mecanic/şef departament, 1 inginer mecanic/constructor tehnologie de placă. Limba maghiară este o opţiune alături de limba engleză sau germană.

Pentru mai multe informaţii, persoanele interesate se pot adresa biroului Eures din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Olt sau la numărul de telefon 0249/411.002. Evidenţele oficiale ale instituţiei relevă faptul că, luna trecută, în judeţ figurau în catastife un număr de 15.700 persoane fără un loc de muncă.

Mai puteţi citi:

După spanioli, acum şi danezii caută căpşunari

Aproape 200 de oltence merg la cules de căpşuni în Spania

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite