O femeie de 29 de ani și un copil de un an și opt luni, răniți într-un accident rutier produs în Olt

0
Publicat:

Un accident rutier grav, în urma căruia două persoane, o femeie și copilul acesteia de un an și opt luni, au fost rănite s-a petrecut în județul Olt, pe un drum județean.

Două persoane au ajuns la SJU Slatina FOTO: martor

Accidentul a avut loc miercuri după-amiază, 17 aprilie 2024, conform primelor date, o femeie care se afla la volanul mașinii sale neacordând prioritate de trecere unui alt autoturism. Cele două mașini s-au ciocnit, iar autoturismul condus de femeie s-a răsturnat.

La data de 17 aprilie 2024, în jurul orei 13,40, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe Drumul Județean 546B, în comuna Movileni, a avut loc un eveniment rutier. La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției orașului Potcoava”, au transmis polițiștii olteni.

În urma verificărilor polițiștii au stabilit că „un autoturism condus de către o femeie, în vârstă de 29 de ani, din comuna Pleșoiu, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, condus de către un tânăr, în vârstă de 33 de ani, din comuna Osica de Sus”.

Mașina condusă de femeie s-a răsturnat FOTO: martor

În urma accidentului șoferița și copilul acesteia au fost răniți, fiind transportați la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Cele două victime erau conștiente și cooperante în momentul în care au fost preluate de echipajele de prim ajutor. Femeia a suferit multiple traumatisme (inclusiv o leziune de șold). Copilul, care era trasportat în scaun pentru copii și asigurat corespunzător, a suferit doar excoriații, conform datelor Serviciului Județean de Ambulanță Olt. Cei doi răniți au fost preluați de personalul Spitalului Județean de Urgență Slatina și sunt investigați medical. 

Polițiștii continuă cercetările în acest caz,  pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG