Numărul cazurilor de gripă s-a dublat într-o săptămână, în Olt. „Acum au izbucnit, oamenii nemaipurtând masca“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii sunt printre cei mai afectaţi de viroze în această perioadă FOTO. Pixabay

Virozele de care se tot mirau în trecut adepţii teoriilor conspiraţioniste că „au dispărut“ revin în val în această perioadă, numărul persoanelor de toate vârstele care ajung în cabinetele medicilor fiind în continuă creştere. Numărul cazurilor de gripă s-a dublat, în Olt, într-o săptămână.

„Nu mai există alte viroze, nu mai există gripă, nu mai există nimic!“, s-au plâns, pe toată durata în care s-a impus purtarea măştii de protecţie, adepţiilor teoriilor conspiraţioniste. Aceştia au contestat măsurile de prevenire a infecţiilor cu COVID-19, considerându-le mult prea restrictive. Asta pentru că autorităţile sanitare au raportat, într-adevăr, în acele perioade un număr redus de cazuri de viroze, comparativ cu alţi ani, însă medicii au şi explicat de unde diferenţa. 

Purtatul măştii de protecţie ne-a apărat nu doar de contractarea virusului SARS-CoV-2, ci şi de alte virusuri. Renunţarea, de curând, la masca de prtecţie se traduce în schimb, acum, într-o creştere alarmantă a numărului de cazuri de viroze respiratorii, viroze care afectează toate categoriile de vârstă.

În Olt, în săptămâna 21-25 martie, medicii din tot judeţul au raportat că au ajuns în cabinete aproape 600 de pacienţi cu infecţii respiratorii, 32 dintre aceştia necesitând internare. În aceeaşi perioadă au fost diagnosticaţi cu pneumonie 300 de pacienţi, cu 70 mai mulţi decât în săptămâna anterioară. 

Numărul gripelor evidenţiate în urma analizelor de laborator s-a dublat, fiind înregistrate şase cazuri, faţă de trei cu o săptămână înainte. Ca şi în săptămâna anterioară, s-a evidenţiat virusul gripal tip A, pacienţii fiind, toţi, nevaccinaţi antigripal în acest sezon.

Medicii atrag atenţia că unele cazuri de „banală răceală“ se pot complica, de aceea este necesar ca în continuare să-i protejăm pe cei din jur şi o putem face pe de o parte purtând în continuare masca în spaţiile aglomerate, iar pe de alta evitând intrarea în colectivitate atunci când avem simptomele unei viroze respiratorii. 

„S-a triplat, s-a cvadruplat (n. red. - numărul cazurilor), din cauză că nu se mai poartă mască, nu se mai păstrează distanţarea. Nu prea e sezonul, dar acum au izbucnit, nemaipurtând mască. E clar că rolul măştii e spre binele nostru“, constată medicul de familie pediatru Viorel Dumitrescu. Medicul spune că se impune, în colectivităţile şcolare, să se acorde o mai mare importanţă triajului zilnic. 

„Trebuie făcut un triaj atât de către profesori, cât şi de personalul medical din şcoli. Părinţii să devină cât de cât conştienţi şi să nu mai lase copiii la şcoală în momentul în care constată că au simptome de infecţie respiratorie“, ne sfătuieşte medicul. 

Pediatrul avertizează că cei mici pot face laringite, traheobronşite, în special infecţii ale căilor respiratorii superioare, însă pot să apară şi complicaţii grave.

Pe de altă parte, este evidentă scăderea numărului de cazuri de infecţii cu SARS-CoV-2, mai spune medicul, menţionând că în această lună a avut unul-două cazuri, faţă de 150-160 în prima lună a acestui an. 

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Pericolul pe care părinţii îl ignoră. „Caria de biberon e forma cea mai urâtă la copii şi se extinde rapid“ 

Viorel Dumitrescu, medic pediatru: „Mi-am pierdut pacienţi fiindcă încurajez mămicile să nu renunţe la alăptat“

Mai multe pentru tine:
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux